„Vedem cum, săptămâna aceasta, în toate funcţiile importante din Uniunea Europeană au fost desemnaţi candidaţi din statele membre vechi, din vestul Europei. Germania a primit preşedinţia Comisiei Europene, Belgia, preşedinţia Consiliului European, Italia, preşedinţia Parlamentului European, Franţa a primit conducerea Băncii Centrale Europene, iar Spania, funcţia de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. De aceea, dacă va trece de votul Parlamentului European, preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea obligaţia de a balansa acest dezechilibru geografic în interiorul Comisiei Europene, adică să acorde portofolii importante nouă, ţările din Europa de Est.
Citeste si: Decizie de ultimă oră! Legea pensiilor adoptată de Parlament
Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro
El precizează că, în plus, începând cu extinderea Uniunii Europene către Europa de Est, la 1 mai 2004, ţările din regiune au deţinut în permanenţă funcţii de vicepreşedinţi în cadrul Comisiei Europene. Estonia a avut de trei ori funcţia de vicepreşedinte, Slovacia, de două ori, iar Bulgaria şi Letonia, câte o dată.
„Această conjunctură favorabilă- faptul că echilibrul geografic cere ca Europa de Est să aibă funcţii importante în noua Comisie Europeană, faptul că, de la extinderea din 2004, Europa de Est a avut mereu vicepreşedinţi în Comisie şi faptul că România nu a avut încă nicio funcţie de vicepreşedinte al Comisiei, deşi este a doua cea mai mare ţară din Est- obligă Guvernul României să negocieze o funcţie de vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru ţara noastră.