Incidentul a avut loc în seara zilei de 25 august, în jurul orei 20:17, într-un parc din Galați.
Un tânăr de 23 de ani a vrut să facă o faptă bună și a ajuns înjunghiat la spital. Totul după ce o gașcă de minori, de 15 ani, și-a dat întâlnire cu un alt copil pentru a-și regla conturile.
Citește și: VIDEO Un bărbat din Bacău și-a ucis soția și cumnata, apoi a încercat să se sinucidă: „Catastrofă!”
Scandal sângeros în Galați
Discuția lor a dus la o agresiune în care victimă era minorul fără susținere, astfel că tânărul de 23 de ani a intervenit, moment în care un copil de 15 ani l-a înjunghiat.
Alarma s-a dat imediat și la fața locului au ajuns medicii și oamenii legii din cadrul Secției 3 Galați. Tânărul înjunghiat a fost transportat la spital cu mai multe răni, pentru a primi îngrijiri de specialitate.
De cealaltă parte, atacatorul, în vârstă de 15 ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul, care ar fi putut avea un final tragic, a fost surprins de camerele de supraveghere, ceea ce a făcut ca adolescentul să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
În acest caz polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.