Ultimele mesaje dintre Ioana și șeful Poliției din Broșteni, înainte ca ea să se sinucidă. Șocant ce declară acum apropiații tinerei despre relația celor doi: „O lovea, o umilea, a profitat de faptul că…”
Au apărut detalii înfiorătoare, după moartea Ioanei, tânăra de 18 ani care s-a sinucis. Sătulă de greutățile vieții, dar și de problemele din plan amoros, fata s-a spânzurat de clanța ușii.
Încă o tragedie care a revoltat România! O tânără de doar 18 ani a decis să își pună capăt zilelor, sătulă fiind, spunea ea, de viața grea pe care o ducea, dar și de problemele din cuplul pe care l-a format cu șeful Poliției din Broșteni.
Dată în plasament în urmă cu câțiva ani, Ioana s-a adaptat cu greu la viață, deși povestea prietenei sale că a făcut tot ce a putut pentru a fi o elevă bună, o fiică bună, o prietenă și o soră bună.
Informații șocante din viața tinerei care s-a sinucis
Acum, prea târziu însă pentru ea, ies la iveală detalii înfiorătoare. Apropiații tinerei spun că Ioana forma un cuplu cu șeful secției de poliție încă de când ea avea 16 ani.
La vremea aceea, polițistul avea 33 de ani și cu timpul ar fi devenit un om toxic pentru adolescentă, iar relația lor i-a făcut pe cei care au luat-o în plasament să și renunțe la ea. A rămas singură și îndrăgostită de omul greșit, se pare.
Mai mult decât atât, cei care au cunoscut-o pe Ioana scot acum la iveală detalii șocante. Oamenii au numai cuvinte de laudă la adresa ei, dar spun că totul a luat o altă întorsătură în viața celei care astăzi nu mai este printre noi de când l-a întâlnit pe omul legii.
Comisarul se pare că o iubea, după cum el susține în mesajele ilustrate mai jos, dar nu îndeajuns încât să nu recurgă la gesturile de care acum este acuzat de apropiații fetei.
Cei care plâng acum pierderea Ioanei spun că omul legii o maltrata, o lovea, o manipula și o umilea în fața colegilor de serviciu, arătând imagini din intimitatea lor, cu tânăra dezbrăcată.
Oamenii spun că s-au decis să vorbească acum pentru că vor ca moartea Ioanei să nu rămână fără plată și ca omul legii care s-a iubit cu puștoaica să plătească.
„Bună ziua! Aș vrea să vă fac cunoscută povestea și tragedia Ioanei. Ioana a venit la Broșteni, prin plasament la o familie de acolo. A fost o elevă premiantă, cu un suflet bun și un zâmbet frumos. Încă de la 16 ani a început să aibă relație cu comisarul din Broșteni, care avea în vremea acea aproximativ 33 de ani. Domnul comisar o maltrata, o lovea des, o umilea în fața colegilor lui arătând poze cu ea dezbrăcată, s-a jucat cu ea și a manipulat-o cum a vrut.
A profitat de faptul ca era singură, nu avea rude sau părinți. Cei care o aveau în plasament au dat-o afară la 17 ani din cauza domnului comisar. Ne dorim să facem cunoscută această poveste, pentru ca moartea Ioanei să nu fie neînsemnată. Vream ca domnul comisar să plătească pentru faptele lui”, au transmis apropiații Ioanei, conform glasulsucevei.ro.
Așa cum vă spuneam, conform sursei menționate anterior, avem și ultimele mesaje dintre Ioana și șeful Poliției din Broșteni.
Conversațiile dintre cei doi, care au și ajuns publice, ar fi avut loc imediat după ce omul legii ar fi bătut-o pe tânăra de doar 18 ani. Gest pe care, ulterior, l-a regretat și a încercat să-l repare cu o declarație de dragoste și un mesaj prin care-și cere scuze.
Moment în care Ioana a răbufnit și i-a spus tot ce avea pe suflet: o supărare pe propria persoană, o dezamăgire și o neputință de a face și a fi mai mult, reiese că simțea fata în momentele acelea.
Ioana: Nu sunt supărată pe tine, sunt pe mine pentru că n-am loc niciunde. Oricât am căutat, niciodată nu am fost de ajuns. Oricât de mult am învățat, oricât de cuminte am fost, oricât de tare am tras să le demonstrez părinților mei că sunt bună, nu a mers. Oricât am încercat să fiu de înțelegătoare, n-am reușit să fiu o soră bună, n-am reușit să fiu o adolescentă normală, n-am reușit să am prieteni sau să fac și eu chestii de adolescenți (…) Nu mai vreau să vorbesc unui om care doar tace, nu mai vreau să n-am unde plânge. Altfel, mă descurc singură. Am trăit șase luni fără tine. Am investit atât de frumos în mine, am devenit cea mai bună variantă a mea, mi-am dat seama de atunci că niciun bărbat nu merită să vadă afecțiunea mea, ci doar eu însumi. Bărbatul care mă va iubi cu adevărat, va fi copleșit de lumina mea. Căci acolo unde stâlpul este stabil și interiorul este.
În urma acestor detalii ajunse publice, șeful Poliției orașului Broșteni nu a avut până acum de dat nicio replică. Omul se ține departe de scandalul în care este implicat.
Însă s-a deschis o anchetă în acest caz, iar el este cercetat pentru a se dovedi dacă faptele de care este acuzat se adeveresc sau nu.