Un bărbat din Constanța și-a bătut soția cu sălbăticie în fața celor doi copii. Femeia a fost lovită cu pumnii și târâtă de păr până în curte

Un bărbat din Constanța și-a bătut soția cu sălbăticie în fața celor doi copii. Femeia a fost lovită cu pumnii și târâtă de păr până în curte

(Sursa foto: Poliția Română)

Agresiunea a avut loc într-un imobil din Constanța, unde femeia a fost lovită cu bestialitate de partenerul de viață.

Individul din Constanța a fost reținut pentru o perioadă de 30 de zile, după ce și-a agresat soția. Procurorii spun că femeia a fost lovită cu sălbăticie în special la nivelul capului.

Mai exact, victima a fost bătută cu pumnii și palmele în față, după care a fost trasă de păr și târâtă pe podea până în curtea imobilului de către partenerul de viață.

Citește și: A murit Corneliu Costinescu. Fostul vicepreşedinte FRF avea 91 de ani

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 30.09.2026, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Constanţa, pe fondul unui conflict cu soţia sa, a agresat-o fizic pe aceasta, trăgând-o de păr şi aplicându-i lovituri cu palmele şi pumnii în zona feţei, după care a târât-o pe podea până în curtea imobilului.

Incidentul s-a petrecut în prezenţa mai multor membri ai familiei, printre care doi minori, în vârstă de 4, respectiv 14 ani”
, au afirmat procurorii.

Victima a suferit leziuni în urma agresiunii și a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale, au mai spus procurorii.

Citește și: VIDEO Incendiu puternic lângă Sibiu! O hală de reciclare a deșeurilor a fost înghițită de flăcări


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri