Unde a fost găsită profesoara din Arad, dispărută joi după orele de curs
O profesoară din Sebiș, județul Arad, a fost dată dispărută joi, pe 24 septembrie.
Autoritățile din Arad s-au mobilizat în operațiuni de căutare pentru a o găsi pe profesoara Oancea Fereștean Monica, în vârstă de 48 de ani, dispărută după orele de curs.
Cadrul didactic a fost văzut ultima data joi, pe 24 septembrie, în jurul orei 14:00, când a plecat la școala din localitatea Sebiș. De atunci, aceasta nu a mai putut fi contactată și nici văzută.
Mai multe echipaje, chiar și elevi voluntari au căutat-o pe profesoară.
Citește și: El este Claudiu, bărbatul de 38 de ani găsit mort într-o pădure din Arad, în timp ce muncea: „Ne-ai frânt sufletul, dragul nostru” Ultimul mesaj transmis înainte de a muri
"Dacă ați văzut-o, sunați la 112!
La data de 24 septembrie 2026, Oancea Fereștean Monica, de 48 de ani, din Sebiș, a plecat de la locul său de muncă, din localitate, în jurul orei 14:00, și de atunci nu a mai fost văzută.
Femeia are 1,70 metri înălțime, aproximativ 60 de kilograme, păr negru, tuns scurt.Când a fost văzută ultima dată, purta o bluză roșie, un jerseu lung, cu forme geometrice albe pe mâneci și poșetă neagră. Dacă aveți informații care pot duce la găsirea femeii, vă rugăm să apelați 112 sau să vă adresați celei mai apropiate secții de poliție", au informat reprezentanții poliției.
Unde a fost găsită profesoara din Arad, dispărută joi după orele de curs
După aproape 24 de ore de căutari, profesoara a fost găsită. Cadrul didactic a sunat la numărul 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș, unde a fost găsită teafără, iar surse susțin că nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Conform sursei anterior citate, profesoara ar avea unele probleme de sănătate care îi provoacă momente de confuzie.