În această dimineață, între orele 4:00 și 6:00, sindicatul „UNITATEA- Sindicatul Liber din Metrou (USLM)” al angajaților Metrorex a organizat o grevă de avertisment, după ce negocierile din data de 29 octombrie 2024 privind majorările salariale au eșuat.

Greva de avertisment ar putea fi prelungită într-o grevă generală, avertizare anunțată de sindicat pentru începutul săptămânii viitoare, dacă discuțiile cu conducerea nu duc la o soluție acceptabilă pentru angajați.

Cerințele sindicaliștilor Metrorex

Sindicatul solicită o creștere salarială de 42%, argumentând că veniturile actuale nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile de trai, mai ales în contextul creșterii inflației. Pe de altă parte, conducerea Metrorex a propus o majorare de 18%, inclusă în viitorul Contract Colectiv de Muncă (CCM), care este încă în faza de negociere.

Conducerea Metrorex, prin directorul general Mariana Miclăuș, a declarat că negocierile vor continua în încercarea de a găsi un acord reciproc avantajos: „Încă suntem în negocieri cu partenerii de dialog social. Sper și cred că suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele părți”, a spus acesta, conform bucurestifm.ro.

În același timp, Mariana Miclăuș a subliniat că drepturile salariaților vor rămâne active până la încheierea noului CCM, iar impactul financiar al majorării salariilor este încă analizat.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro

Citeste si: Cum comentează moscoviții acțiunile lui Putin, la o zi după lansarea unei rachete de ultimă generaţie în Ucraina- wowbiz.ro

Grevă metrou București - noiembrie 2024

Grevă metrou București - noiembrie 2024

[Sursa foto: Facebook - Metrorex]

Citește și: VIDEO Garniturile vechi de metrou ne afectează grav auzul. Medicii trag un semnal de alarmă

Ministrul Transporturilor se arată optimist

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a arătat optimist în privința încheierii unei înțelegeri între sindicate și conducerea Metrorex, menționând că discuțiile sunt în plină desfășurare. „Sunt optimist că se vor găsi soluții, astfel încât să fie evitată această grevă și ca toate cerințele sindicatelor să aibă sustenabilitate”, a declarat ministrul.

Grindeanu a subliniat că, deși cerințele sindicatului sunt justificate, acestea trebuie să fie sustenabile din punct de vedere economic.

Grevă metrou București - noiembrie 2024

Grevă metrou București - noiembrie 2024

[Sursa foto: Facebook - Metrorex]

Citește și: Grevă la metrou! Angajații Metrorex amenință că se opresc din lucru! Ce spune șefa instituției despre revolta acestora: „Sper să terminăm”

Posibilitatea declanșării grevei generale la metroul din București

Sindicatul Metrorex a anunțat că, dacă cerințele nu sunt îndeplinite, este pregătit să declanșeze o grevă generală începând de luni. În acest context, ministrul Grindeanu a subliniat importanța dialogului social și a echilibrului între nevoile angajaților și capacitatea financiară a Metrorex.

Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie- kfetele.ro

Citeste si: A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea lor: "Eu nu sunt o femeie rea"- radioimpuls.ro

Citeste si: O profesoară a fost arestată după ce elevul ei i-a întins o capcană. Ce le-a mărturisit acesta polițiștilor- antena3.ro

Metrorex are peste 4.500 de angajați, iar salariul mediu brut lunar pentru cei care lucrează în condiții de noapte este de 5.300 de lei, pentru personalul tehnic de 7.300 de lei, iar pentru mecanici – 8.000 de lei. În plus, angajații Metrorex beneficiază de o serie de facilități și bonusuri pe lângă salariul lunar.

Pentru bucureșteni, o grevă generală la metrou ar putea provoca un disconfort major, având în vedere rolul crucial al metroului în transportul public al orașului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si