VIDEO Accident grav pe Valea Oltului. Un șofer de 57 de ani a murit după ce a intrat în semiremorca unui TIR

Marți seară a avut loc un accident tragic pe DN7, la kilometrul 202, în zona Lotrișor. Un cetățean bulgar, în vârstă de 57 de ani, a murit în urma cumplitului eveniment.

Bărbatul de 57 de ani, cetățean bulgar, conducea o autoutilitară și s-a ciocnit puternic de semiremorca unui TIR.

Citește și: Un șofer srilankez a băgat în spital cinci persoane, printre care și un copil. Accident rutier în Giurgiu: ”A trecut cu o viteză”

Nu se știe încă de ce șoferul a pierdut controlul autoutilitarei

În urma primelor cercetări efectuate de polițiști, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauze care urmează să fie aflate și a lovit semiremorca din lateral.

Impactul de pe Valea Oltului a fost foarte dur și, în ciuda eforturilor făcute de salvatori, șoferul de 57 de ani a murit.
Cetățeanul bulgar era singura persoană care se afla în autoutilitară.

Potrivit IPJ Vâlcea, șoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul verificării a fost negativ.

Circulația rutieră este în continuare blocată. Polițiștii și echipele de intervenție se ocupă de gestionarea situației dar și de reluarea traficului în mod sigur.

Citește și: Minor de 16 ani mort în urma unui accident rutier. Tatăl său a intrat într-o depășire periculoasă. Același drum, alte două accidente

Autoritățile au activat, inițial, Planul Roșu de Intervenție

În primă fază, autoritățile au fost anunțate că în acel loc a fost un accident în care au fost implicate un autotren și un microbuz, dar și că ar putea fi mai multe victime.

În acest sens, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Atunci când echipajele au ajuns la fața locului și au aflat care este situația, măsură a fost dezactivată.

Citește și: VIDEO Mașină în flăcări după un accident pe Valea Oltului. Trafic îngreunat pe DN7


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri