VIDEO - Accidente în lanț pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție. Peste 50 de mașini implicate!
Un accident în lanț, în care au fost implicate cel puțin 50 de mașini, a avut loc vineri dimineata pe A2, autostrada București - Constanța. A fost activat planul roșu de intervenție. Pe autostradă era ceață la ora producerii accidentului.
UPDATE 12.00. Planul Roșu a fost ridicat de autorități, iar traficul reluat pe A2. Ultimul bilanţ făcut public de ISU Dobrogea arată că, în urma evenimentelor rutiere petrecute vineri dimineaţă pe autostrada A2, 16 persoane au fost transportate la spital, iar alte 41 au fost asistate la faţa locului. Potrivit sursei citate, din cele 16 victime transportate la unităţi sanitare, 7 sunt copii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, a precizat că victimele au fost duse la Spitalul Judeţean Constanţa şi la Spitalul Municipal Medgidia. De asemenea, din cele 41 de persoane asistate la faţa locului, 16 au primit îngrijiri medicale, însă nu au fost transportate la spital.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier s-a reluat îngreunat pe benzile unu și doi. S-au format coloane în mișcare pe tronsoanele kilometrice 149 (Fetești) – 160 (nodul rutier de la Cernavodă) și 175 (loc. Peștera) – 182 (mun. Medgidia).
UPDATE 10.30: ISU Dobrogea a transmis că Planul Roşu, lansat cu ocazia accidentului de pe A2, e dezactivat începând cu ora 10.30.
De asemenea, încă o persoană rănită în evenimentul rutier a avut nevoie de transport la o unitate medicală, numărul victimelor care necesită spitalizare ridicându-se la 16. Totodată, opt persoane au fost asistate medical la faţa locului de către echipele de intervenţie.
UPDATE 9.30. Șeful DSU Raed Arafat a declarat, vineri dimineață, că în accidentele produse pe Autostrada Soarelui sunt peste 40 de mașini implicate și 14 victime, până în acest moment, dar intervenția este în dinamică. Date noi vorbesc de cel puțin 55 de mașini tamponate, în 3 accidente succesive.
„ Avem trei puncte unde sunt mașini accidentate, între km 172 și 183.
Numărul mașinilor accidentate depășește 40. Astea sunt date preliminare. Un elicopter de la Galați va ateriza acolo, până acum nu a permis ceața. 14 persoane au fost evaluate medical, vreo 3 au fost transportate la spital. este o intervenție în curs, în dinamică. Sunt și copii, multe mașini aveau copii, oamenii mergeau în concediu ”, a declarat Raed Arafat.
Traficul rutier, oprit total pe sensul spre Constanța
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a activat planul roșu de intervenție în urma unui accident în lanț produs pe A2 București Constanța, în dreptul orașului Medgidia. Din primele informații, în carambol ar fi fost implicate în jur de 20 de autoturisme, iar două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.
Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme.
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, județul Constanța, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme. Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată.
Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme", au anunțat cei de la Poliția Rutieră.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.