VIDEO - Alexandru Cumpănașu, amenințări pe TikTok pentru o adolescentă
O adolescentă de 16 ani s-a trezit cu sute de amenințări după ce a pus pe TikTok un videoclip în care îl ironiza pe Alexandru Cumpănașu,cercetat acum de poliție
„Ești o nesimțită ordinară care va plăti!
Nesimțito ce ești! Lasă că am eu grijă de tine!”, i-a spus Cumpănașu pe TikTok
Injuriile și amenințările lui Alexandru Cumpănaşu sunt îndreptate către o adolescentă care abia a împlinit 16 ani. La fel ca majoritatea tinerilor, Carla are cont de TikTok unde postează frecvent diverse clipuri video. Unul dintre ele i-a adus, însă, un adevărat calvar, totul după ce tânăra a îndrăznit să îl ironizeze pe Cumpănașu.
De la această postare a pornit un adevărat război presărat de injurături și amenințări. Proful online, așa cum s-a autointitulat Alexandru Cumpănaşu, nu s-a oprit aici. A cerut sprijin de la cei peste 500.000 de urmăritori pentru a da de urma fetei.
Cât de nesimțită să ajungi tu și altele ca tine? Chiar nu ai minte deloc? Chiar nu gândiți? Cum fluier eu copii pe stradă?
Am o mare rugăminte la cine cunoaște această persoană să îmi scrie pe numărul de telefon”, a cerut Cumpănașu.
„Am primit mesaje in privat, comentarii! Amenințări!
M-am simțit speriată! Nu am știut cum să reacționez!”, spune adolescenta.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
După valurile de amenințări venite atât din partea lui Cumpănașu, cât și a urmăritorilor săi, mama tinerei a pus mâna pe telefon pentru a lămuri întreaga situație cu politicianul ca între adulți.
- Nu vă permit să îmi jigniți copilul!
- Nu! Eu nu vă permit! Pe numele dumneavoastră și al fetei fac plângere penală, este un fragment din discuția halucinantă dintre Alexandru Cumpănașu și mama fetei hărțuite.
„Această intâmplare capătă alte dimensiuni de la zi la zi! Mă refer aici la reacțiile susținătorilor!
Un adult ia imaginea copilului meu, o expune si indreapta ura unei generatii catre ea!
Mă voi indrepta cu o plangere penala, cu toate probele, foarte multe care il incrimineaza”, spune mama fetei.
De altfel, procurorii de la Judecătoria Sector 4 deja au demarat verificări în ceea ce privește postările lui Cumpănașu.
Multe dintre clipurile postate de fostul politician conțin un limbaj vulgar și nu de puține ori au fost bătute apropouri cu tentă sexuală către unii urmăritori.
„Omul acesta nu este nebun. Știe clar ce face, este un prădător media.
Alexandru Cumpănașu incită la abandon școlar. Este o infracțiune clară! Incită la abandon școlar- „Nu vă faceți temele”, „nu mai ascultați ce vă spune profesorul”, prin urmare, polițiștii au început verificările”, spun jurnaliștii.
Echipa ştirilor Kanal D l-a contactat pe Alexandru Cumpănașu pentru a-şi exprima punctul de vedere referitor la toate aceste aspecte. Nu a dorit să ofere o reacție cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse.