Tot mai mulți sunt oamenii care, ajunși la bătrânețe, vor să-și adune un venit în plus. Micile tarabe din fața porților se găsesc la tot pasul, însă, chiar dacă oameni nu fac vânzare mare, și nu depășesc două-trei sute de lei pe lună, ei recunosc că și așa, banii sunt mai mult decât bineveniți.

Bani puțini, dar necesari, datorită tarabelor din fața porții

Pe domnul Vasile l-am găsit în foișorul din fața porții, în satul Hadâmbu din Iași: „Avem așa: fasole, ceapă, pere, mere, vin, țuică, murături”.

Un litru de lapte costă aici 6 lei, perele sunt 10 lei kilogramul, merele 5 lei, iar fasolea o vinde cu 16 lei. Acești bani reprezintă singurul său venit.

Citește și: Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci usturoi verde

„- Sunt zile în care nu dau nici de un leu, lumea trece, dar care vrea să ia, ia ce are nevoie. La opt, opt jumătate sunt aici.

- Și până când stați?

Citește și: Zacusca nu ar fi de post. Ce ingredient nu poate fi consumat decât în anumite zile din Postul Paștelui

- Până diseară la 6, după asta strângem și închidem. A doua zi iar, tot așa”, mărturisește bătrânul.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Are 64 de ani și fiecare leu câștigat în acest fel e important.

Taraba cu fructe și legume- singurul venit pentru unii

„- Maxim 300 de lei la lună dacă, dacă...

- Sunteți mulțumit?

- Sunt mulțumit că îmi fac treaba și acasă și aici.

- Cum vă ajută acești bănuți pe care îi câștigați?

Citește și: VIDEO- Proiect: Magazinele să taie din prețurile la alimente

- Mai luăm medicamente, mai luăm altceva de mâncare, ce ne trebuie în casă.  Pensie, nu, ajutor, nu, asta e. Ne descurcăm așa, de unul singur și iaca, așa trăim, de pe o zi pe alta”.

Când nu e în fața porții, îl găsim la muncă, în grădină.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Printre cei care luptă pentru supraviețuire se numără Marian. Doljeanul este inginer agronom și de mai bine de 18 ani își vinde produsele din propria ogradă în fața casei din comuna Dobrești.

Citește și: Senatorul PSD, Lucian Trufin vrea ca prețurile să fie micșorate: „Am solicitat ministrului Agriculturii și ministrului Finanțelor să invite marii retaileri la masa dialogului, cu propunerea ca produsele agroalimentare să se vândă la cele mai mici prețuri

„- Avem miere de rapiță, aceasta, polifloră, de mană, salcâm. Garantăm calitatea, adică este miere de albină netratată cu antibiotic, fără zahăr.
- Și unde mai vindeți, doar aici la poartă?

- 90% aici, dar, și prin cunoștințe”.
Bărbatul are peste 70 de stupi, pomi fructiferi, dar și găini și curci, astfel că e nevoit să lucreze zi-lumină.  

Citește și: VIDEO- Inflația a crescut în luna februarie

Un ou costă un leu în fața porții, iar mierea are prețuri cuprinse între 25 și 27 de lei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si