„Erika Isac, cea mai controversată cântăreață a momentului, a închis festivalul Massif cu un concert de pomină. Mii de oameni au cântat fiecare vers din Macarena, dar și din cea mai nouă melodie a artistei, Femei în Parlament. Cântăreața ne-a oferit și un interviu”, a transmis Simona Pătruleasa.

Erika Isac a închis festivalul Massif

Celebra melodie „Macarena”, a Erikăi Isac, a încins atmosfera la ultimul concert din cadrul festivalului Massif.

Petrecăreții au cântat fiecare vers alături de tânăra artistă și au dansat până la epuizare. Din repertoriul cântăreței nu a lipsit nici piesa „Femei în Parlament”.
„- Pentru mine este un exemplu că a avut puterea să iasă în față, să spună ceea ce simte, eu nu știu dacă aș fi avut puterea asta dacă ea n-ar fi fost exemplu.

Citește și: VIEO- Urzicile, în meniul de la restaurant. Cele mai gustoase rețete din aceste verdețuri

- Ce i-ai transmite dacă ar vedea interviul ăsta?

- O iubesc, îmi place foarte mult muzica ei și bubuie la mine în mașină”, a spus o tânără.
După concert, tânăra cântăreață ne-a oferit și un interviu.
„- Sunt foarte recunoscătoare că am scris o piesă din suflet și o piesă din suflet m-a adus să cânt la un festival atât de mare.

- Crezi că Mirel din Turnu Măgurele vine la concertele tale?

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

- Dacă vine, îmi cer scuze, îmi cer personal scuze, promit că n-a fost cu intenție nimic”, a spus Erika.
Dacă în primele seri, festivalul se încheia târziu în noapte, în ultima zi distracția s-a terminat înainte să apună soarele. Chiar și așa, printre petrecăreții rămași l-am zărit pe nea Ilie, cel mai cunoscut maseor din Poiana Brașov.

La cei 70 de ani, se distrează cot la cot cu tineri care i-ar putea fi nepoți.
„- Ați fost la Massif și serile trecute?

- Da.

- Și până la ce oră ați stat?

- Ieri am depășit ora 1 noaptea”, a spus nea Ilie.

Pentru zecile de mii de petrecăreți rămân acum amintirile de la cel mai mare eveniment muzical organizat într-o stațiune montană din România.
Massif este organizat de cei care au creat celebrele festivaluri Untold și Neversea.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: