Mai întâi au fost telenovelele, iar acum mâncarea lor îi atrage pe români cu aromele speciale. Restaurantele cu specific sud-american prind teren tocmai pentru gustul misterios, dat de condimentele care nu se mai găsesc în altă parte a lumii.
Am încercat să vă introducem și pe voi în atmosfera cubaneză care se simte din plin în acest restaurant din Capitală.
Bucatele cu gust exotic au cucerit și gustul românilor. Cele mai multe preparate sunt pe bază de pește și fructe de mare, în combinație cu fructe și citrice. E un gust dulce-acrișor, acompaniat perfect de condimente.
Gustul Americii de Sud, în România
Aici vii pentru mâncare, dar te îndrăgostești de atmosferă.
Ne mutăm acum într-un restaurant mexican, unde legumele sfârâie pe grătare până vor fi gata de pus în fajitas. Un bucătar mexican știe secretul.
Preparatul mai stă puțin pe foc și e așezat apoi pe un fund de lemn care va ajunge la masa clienților.
Citește și: VIDEO- Reguli de etichetă pentru masa de Revelion. Ce este important să facem?
Românii sunt atât de atașați de bucătăria sud-americană pentru că nu e atât de picantă cum e cea indiană, de pildă. Sosurile iuți vin, de obicei, lângă preparat și putem cere bucătarului exact cum să fie mâncarea.
În plus, bucătăria sud-americană e de fapt o fuziune a mai multor culturi, care se datorează istoriei lor coloniale.
„Am 23 ani și sunt reporter la Știrile Kanal D de aproape 2 ani. Lucrez în presă de 3 ani. Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism și studentă în momentul de față la programul de masterat Comunicare și Resurse Umane în cadrul Facultății de Jurnalism, Universitatea București. Mi-am dorit încă de la vârsta de 10 ani să devin reporter de televiziune, mi-a plăcut dintotdeauna să fiu la curent cu tot ce se întâmpla în jur și sunt bucuroasă că mi-am îndeplinit visul. Acum, îi ajut pe cei care ne urmăresc în fiecare dimineața să afle cele mai importante știri și să fie la curent cu tot ce este nou”.