O prezentare de modă inedită a captivat atenția publicului, punând în valoare tradiția și sustenabilitatea prin colecția „Zestrea” semnată de designerul Liza Panait.
Designerul Liza Panait și-a propus să creeze o colecție care să îmbine moda, eleganța și tradiția cu un impact minim asupra mediului.
Citește și: VIDEO „Vrem să fim mai diferite”. La cumpărături cu Iulia Bucur și Mihaela Tabură
Toate articolele vestimentare sunt lucrate manual
Colecția „Zestrea” cuprinde 72 de piese lucrate manual, tricotate, croșetate și brodate cu motive tradiționale, toate realizate din materiale recuperate.
Defilarea a fost însoțită de un fundal sonor sugestiv, care a completat atmosfera și a subliniat legătura profundă dintre tradiție și viitor. „Tradiția înseamnă viitor”, a afirmat Liza Panait.
Citește și: VIDEO „Au explodat comenzile”. Designerul care transformă portul tradițional oșenesc
Această colecție manifest reprezintă o provocare pentru industria modei, demonstrând că sustenabilitatea și respectul pentru tradiții pot coexista armonios. Liza Panait, cu o carieră de peste trei decenii, continuă să promoveze astfel de inițiative care aduc valoare culturală și ecologică.