Formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din industria muzicală românească, reușind să îmbine cu succes viața de familie cu cea profesională. Ecaterine și Dimitri au vorbit sincer despre proiectele lor muzicale, colaborările viitoare, dar și despre planurile pentru această vară.
Unul dintre subiectele principale ale discuției a fost colaborarea cu Vali Vijelie, un artist cunoscut pentru energia sa de petrecere. Melodia a fost primită cu entuziasm de public, devenind virală pe TikTok și fiind folosită frecvent în diverse clipuri.
„Ne bucurăm că piesa continuă să fie apreciată și că am fost solicitați să o folosim în diverse evenimente și anunțuri”, au spus cei doi artiști.
Citește și: VIDEO „Uneori reușim, uneori nu reușim”. Ecaterine și Dimitri, cuplu pe scenă și acasă
Planuri de colaborări viitoare cu alți artiști
Ecaterine și Dimitri nu exclud posibilitatea unor noi colaborări, mai ales dacă vor găsi piese potrivite. Deja au în vedere o colaborare cu una dintre cele mai iubite artiste din România, pentru care au pregătit o piesă ce se potrivește perfect cu vocile lor.
Viața de cuplu și bucătăria
În ceea ce privește viața de zi cu zi, cei doi au dezvăluit cu umor cine gătește în casă. Ecaterine este bucătarul principal, în timp ce Dimitri recunoaște că nu este prea priceput și că face uneori haos în bucătărie. Totuși, cei doi se inspiră unul de la celălalt, mai ales când vine vorba de muzică și creație.
„Când el începe să compună la acordeon, eu urc la studio și mă alătur, iar de cele mai multe ori rezultă ceva frumos”, a povestit Ecaterine.
Citește și: VIDEO „Trebuie să trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima”. Fuego, sărbătorit la Radio Impuls
Provocările și frumusețea relației după 10 ani împreună
După un deceniu de relație, Ecaterine și Dimitri au învățat să gestioneze și momentele tensionate.
„Avem zile cu mici conflicte, dar ne cerem iertare și încercăm să fim mai buni unul cu celălalt”, au mărturisit ei. Cei doi apreciază calitățile partenerului: Dimitri este muncitor și consecvent, iar Ecaterin este optimistă și plină de bunătate.Când au fost întrebați să descrie relația lor printr-un refren sau titlu de melodie, au răspuns cu sinceritate că după atâția ani împreună, nimic nu ar putea să le umbrească legătura și realizările comune.