Prețul motorinei continuă să pună presiune pe șoferii din România, deși statul a redus temporar acciza cu 20% în urmă cu doar câteva zile.
În unele stații, litrul de motorină se apropie alarmant de pragul de 10 lei și 50 de bani, iar consumatorii sunt tot mai confuzi în fața fluctuațiilor de preț.
Autoritățile responsabile cu protecția consumatorului au intrat pe fir și au început o monitorizare riguroasă a adaosurilor comerciale practicate de distribuitorii de carburanți. Această supraveghere va dura trei luni și are ca scop identificarea eventualelor creșteri nejustificate ale adaosului comercial față de nivelul practicat în 2025.
Pe lângă aceste măsuri, consumatorii trebuie să fie atenți și la momentul zilei când alimentează. Conform reglementărilor actuale, benzinăriile pot majora prețurile o singură dată pe zi, până la ora 12:00. După prânz, tarifele pot fi doar menținute sau reduse până a doua zi, ceea ce adaugă un nou element de strategie în stabilirea prețurilor.
Experții explică faptul că scumpirea petrolului pe piețele internaționale „înghite” o parte din reducerea accizei, iar operatorii ajustează prețurile în funcție de costul viitoarei aprovizionări. Astfel, orice creștere a prețului petrolului la nivel global se reflectă imediat în prețurile de la pompă, chiar dacă este vorba doar despre o anticipare a producătorilor și distribuitorilor, care nu cumpără petrolul la prețul curent, ci gestionează stocuri.
Deși reducerea accizei ar trebui să aducă o economie de 30-40 de lei la un plin de motorină, această diferență nu se mai simte în buzunarul consumatorilor, mai ales dacă nu
sunt implementate și alte măsuri complementare. Măsura de reducere a accizei este valabilă până la 31 august, iar autoritățile vor evalua atunci dacă este necesară prelungirea acesteia.