Close sidebar
Close sidebar

VIDEO| Terapie cu plasmă pentru ÎPS Pimen

Printre primii trei pacienți în stare gravă care au beneficiat de terapia cu plasmă hiperimună în România îl regăsim și pe Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cu toate că specialiștii spun că astfel de transfuzii nu sunt indicate la o vârstă atât de înaintată.

R.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

Însă doctorii speră că așa îl vor ridica pe Înalt Preasfințitul Pimen de pe patul suferinței. Unul dintre cei trei bolnavi a reacționat miraculos la tratament. A fost detubat după doar câteva zile.

Citeste si: Ludovic Orban: Raportul cu măsurile luate în starea de urgenţă va fi depus luni în Parlament

Potrivit unor surse din spital, doctorii de la Institutul Matei Balș i-ar fi tranfuzat Înalt Preasfințitului Pimen trei doze de plasmă colectată de pacienți care au avut covid și s-au vindecat. Astfel, anticorpii dezvoltați de acești pacienți au ajuns în sângele Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților și l-ar putea trezi din patul suferinței.

Citeste si: Pensiile românilor, micșorate înainte de recalcularea din septembrie! Din ce cauză au primit unii pensionari decizii de reducere a pensiilor- kanald.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

E neclar, însă, dacă terapia ar funcționa și în cazul Înaltului prelat care e în stare critică de câteva zile, având în vedere că aceste e trecut de venerabila vârstă de 90 de ani.

Citeste si: Klaus Iohannis: "Masca de protecție obligatorie după 15 mai"

Așadar, poate fi o ultimă variantă în încercarea disperată de a-l salva pe arhiepiscop. Cert este că plasma hiperimună s-a dovedit a fi o armă puternică în lupta cu noul coronavirus.

În Italia, un reputat medic spune că din o sută de pacienți supuși unui studiu niciunul nu a murit. Iar primele efecte apar la câteva ore de la administrare: febra scade, în unele cazuri dispare şi tusea, iar pacienţii spun că încep să se simtă mai bine. În România, primele prelevări de plasmă au început în urmă cu două săptămâni, la Centru de Transfuzii din București. Aparatul folosit a fost donat de omul de afaceri Florin Hozoc care a mai dat statului alte trei astfel de aparate, iar pe unele le-a împrumutat centrelor de transfuzii din țară pentru un an.

Citeste si: IPS Teodosie, apel catre autoritati: "Am tacut pana acum! Ajunge! Biserica inchisa e o blasfemie"

Oamenii stau mai bine de o oră pentru ca plasma să fie colectată și asta pentru că există un set întreg de teste care trebuie făcut. Însă- așteptarea poate da mari speranțe. Un singur donator poate salva 3 vieți. Acum există și un site, covidplasma.ro,

unde cei care au scăpat de virus se pot înscrie să doneze.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI