VIDEO Trucuri de bine: cofetăria unde mănânci când poți

În ediția de astăzi a rubricii „Trucuri de bine” sunt abordate trei subiecte care ne pot îmbunătăți viața de zi cu zi: un concept dulce inedit la cofetărie, sfaturi esențiale pentru a impresiona la un interviu de angajare și secretele alegerii parfumului perfect pentru sezonul cald.

Un concept care face furori în rândul iubitorilor de dulciuri este „All you can eat” la cofetărie. Pentru suma de 60 de lei, clienții pot savura timp de 60 de minute câte sortimente de prăjituri doresc, atât din cele mari, cât și din cele mici. Printre delicatesele oferite se numără prăjituri cu arahide, nucă de cocos, afină, fistic, păstaie de vanilie, croasanți umpluți, frișcă naturală și ciocolată belgiană, dar și piureuri 100% fruct.

Cele mai căutate sunt prăjiturelele în formă de fructe.

Pentru a evita risipa, se recomandă să se comande inițial 2-3 prăjituri, urmând ca apoi să se revină ori de câte ori se dorește în timpul celor 60 de minute. Deși nu există o taxă antirisipă, responsabilitatea consumatorilor este esențială.

Citește și: VIDEO „Este o ușurare pentru noi, ca părinți”. Activități de vară pentru copii

Cum să faci o primă impresie de nota 10 la interviul de angajare

Primele 30 de secunde la un interviu sunt cruciale pentru a crea o impresie pozitivă. Când ți se cere să vorbești despre tine, este important să oferi informații relevante pentru jobul pentru care aplici, evitând detalii personale excesive sau povești despre fostul angajator, mai ales dacă acestea sunt negative.

Un alt aspect esențial este să nu ezităm să întrebăm despre pachetul salarial și beneficiile oferite, chiar din primele momente ale interviului.

Este recomandat să aflăm atât limitele inferioare, cât și cele superioare ale salariului și ce anume face diferența între acestea.

De asemenea, este bine să recunoaștem sincer lipsa de experiență pe un anumit rol, dar să subliniem proiectele, cursurile sau alte activități relevante care pot compensa acest aspect.

Alegerea parfumului perfect pentru vară

Sezonul cald impune o alegere atentă a parfumului, deoarece temperaturile ridicate pot face ca anumite ingrediente să devină deranjante sau să provoace dureri de cap.

Astfel, pentru vară sunt recomandate blenduri simple și clasice, cu note citrice precum portocală și mandarină, care au și efecte benefice în aromaterapie, inducând o stare de bine.

Citește și: VIDEO Trucuri de bine: grija pentru animalele de companie, tratamente faciale recomandate și locuri „de vacanță” din București

Acestea pot fi combinate cu flori albe, care sunt delicate și neinvazive, și cu baze ușor lemnoase, cum ar fi lemnul de cedru sau lemnul de gaiac, care completează perfect notele citrice.

Un exemplu de parfum atrăgător pentru vară este cel care combină mandarina cu piersică și bergamotă, oferind o notă fructată și feminină, cu o bază bogată ce amintește de pulpa de piersică.

Cum aplicați corect parfumul?

Pentru a simți cu adevărat notele parfumului, este important să pulverizați de la o distanță considerabilă, astfel încât alcoolul să nu acopere aromele. Pulverizarea de aproape poate face ca alcoolul să domine și să altereze percepția parfumului, în timp ce o aplicare corectă permite parfumului să se deschidă și să se dezvolte în timp.


Reporter

Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.

Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri