Vremea s-a răcit simțitor în întreaga țară, iar temperaturile au coborât chiar și sub 0 grade în unele zone montane, marcând astfel începutul sezonului rece.
La Bâlea Lac, la peste 2000 de metri altitudine, a căzut prima ninsoare din această toamnă, transformând peisajul într-un decor de iarnă.
Citește și: ANM anunță cod galben de vânt. Toamna aduce ploi, dar și ninsori
În prezent, temperatura este de minus 2 grade, iar zăpada s-a așternut atât în jurul lacului, cât și pe crestele din apropiere. Deși stratul de zăpadă nu este încă gros, este suficient pentru primii bulgări și pentru a bucura primii turiști care au venit să se bucure de acest fenomen.
În timpul nopții, la altitudini mari, ploaia s-a transformat în lapoviță și ninsoare, iar cel mai frig a fost înregistrat la vârful Omu, unde termometrele au indicat minus 7 grade Celsius.
Meteorologii au emis o informare privind răcirea accentuată a vremii în întreaga țară, valabilă până pe 24 septembrie.