In articol:
„A fost vreme de cod roșu în trei județe din centrul țării, iar meteorologii au emis zeci de avertizări now casting. Vijeliile au adus rafale de peste 90 de kilometri la oră și grindină. În Hunedoara au apărut chiar și furtunile supercelulare. Ce înseamnă acestea și cum arată, vedem chiar acum”, a spus Simona Pătruleasa.
Imaginile au fost filmate în Sighișoara, la scurt timp după ce autoritățile au emis codul roșu de furtună. Vijelia care a adus rafale de peste 90 de kilometri pe oră a fost însoțită de grindină și descărcări electrice. Astfel că, drumurile au fost acoperite de un strat de gheață. Pe toată durata zilei de ieri, meteorologii au emis zeci de avertizări now casting, iar localnicii au primit mesaje RO-Alert.
Trafic feroviar blocat și străzi inundate
În zonele vizate au fost înregistrate cantități de apă de peste 25 de litri pe metru pătrat. În zona localității Arghita, aluviunile au paralizat traficul feroviar dintre Brașov și Sighișoara. Trei trenuri cu sute de călători au fost oprite după ce șinele au fost acoperite cu un strat gros de grindină.
În orașul Caransebeș o ploaie torențială, care a durat mai puțin de 30 de minute, a inundat mai multe străzi, iar șoferii s-au trezit în mijlocul apelor.
Din cauza vremii, un șofer de 19 din Timișoara a derapat și a pierdut controlul volanului pe un bulevard acoperit de apă. Mașina a intrat pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism.