Zile cu dezlegare la peşte în postul Sf. Marii 2022
Postul Sf. Marii are o însemnătate aparte pentru creștinii ortodocși. Acesta începe pe data de 1 August și se termină pe 14 August. Iată în ce zile se mănâncă pește!
Postul Sf. Marii 2022. Postul Sfintei Marii este unul dintre cele mai importante posturi de peste an. Acesta este postul care îi pregătește pe creștinii ortodocși pentru două praznice foarte importante. Acestea au loc în luna august: Schimbarea la Față, are loc pe data de 6 august și Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită pe data de 15 august.
Potrivit calendarului ortodox, în luna august Biserica Ortodoxă face dezlegare la pește pe data de 6 august. Tot pe această dată are loc și o sărbătoare importantă pentru creștini, marcată cu cruce roșie în calendar: Schimbarea la Față a Domnului.
Astfel, ziua de 6 august este singura zi din postul Sfintei Marii când creștinii care postesc pot mânca pește și alimente pe bază de pește.
Potrivit superstiției, persoanele care nu celebreaza sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului vor fi uscati si galbejiti, in timp ce persoanele care spala haine in aceasta zi vor fi napaditi de paduchi si plsnite. Mai mult, se crede ca fetele care se spala pe cap in aceasta zi nu le mai creste parul. De asemenea, oamenii care nu isi vad umbra capului la rasaritul soarelui vor muri pana la sfarsitul anului.
Citeste si: Postul Sf. Marii 2022: Ce se face pe 31 iulie, de Lăsata Secului?
Tot in aceasta zi nu este bine sa te certi cu alti oameni sau sa fii certat de altii. In caz contrar, asa vei ramane intregul an. Oamenii care se roaga sa scape de o patima se vor vindeca cu siguranta. In plus, femeile insarcinate care tin post in aceasta zi se vor bucura de o nastere usoara si de copii sanatosi, potrivit Tradiții și superstiții: Schimbarea la faţă 2022.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
In aceasta zi se face dezlegare la peste, pentru ca toti crestinii sa se poate bucura de praznicul care are loc in timpul postul Sfintei Maria.
Daca vremea in aceata zi este insorita si placuta, recolta va fi una imbelsugata si roditoare. Totusi, daca va ploua, toamna va fi mohorata.
In popor, se mai crede ca toti cei care pleaca in calatorie in aceasta zi se vor rataci pe drumul de intoarcere si vor putea ajunge doar in momentul in care se intorc si berzele.
In mediul rural, gospodinele duc primele roade ale viilor la biserica pentru a fi sfintite si binecuvantate, pe care mai apoi le ofera de pomana in amintirea celor plecati. Pe langa dezlegarea la peste se face dezlegare si la vin si untdelemn in aceasta zi. Mai mult, cei care mananca struguri inainte ca acestia sa fie sfintiti isi “afuriseste” matele, potrivit Tradiții și superstiții: Schimbarea la faţă 2022.
În zilele de marți și joi se consumă legume fierte, fără untdelemn. În zilele de sâmbătă și duminică este dezlegare la untdelemn și vin.
De sărbătoarea Schimbării la Față (6 august) este dezlegare la pește.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În acest post nu se fac nunți și botezuri. Creștinii nu trebuie să cțnte sau să danseze.
În post nu se consumă alcool și nu se fumează
Este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.
Citeste si: Lăsatul Secului pentru postul Sf. Marii 2022: Ce trebuie să faci în această zi?