VIDEO A pierit apărând pe alții! Un român a murit și alți doi au fost grav răniți, în Congo. MAE, alertă de călătorie
Un român a murit și alți doi au fost grav răniți într-un atac, în Congo. Cei trei apărau statul congolez. Anunțul făcut de MAE.
Trei românii au fost victimele unui atac în Congo. Din păcate, unul dintre aceștia a murit, iar ceilalți sunt în stare gravă. MAE a emis o alertă de călătorie, potrvit informațiilor transmise de antena3.ro.
Pe data de 15 iunie 2024, la frontiera cu Rwanda, în apropierea orașului Goma, o persoană a decedat și alte trei au fost rănite, în urma unui incident armat.
Atacul se pare că a fost lansat de către gruparea M23, care luptă împotriva statului Congo.
Ambasada României la Luanda, Angola, a aflat că persoana care a murit și două din cele trei rănite sunt de cetățenie română. Românii atacați de gruparea M23 apărau statul congolez, fiind contractori în Republica Congo.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Potrivit sursei citate anterior, românul care a murit ar fi avut vârsta de 22 de ani.
Horațiu Potra a declarat că românii din Congor ar fi fost ținta grupării M23. Victima ar fi fost lovită de o rachetă, trimisă de la 4-7 km distanță, de către armata rwandeză.
„ Am fost tința unei rachete ghidate trasă de la sol de cei de acolo. Ieri, patrulă ce avea o dronă, verifica zonele din împrejurimi. A fost ținta unei rachete trase de gruparea M23, susținută de armata rwandeză, trimisă de la 4-7 kilometri, care i-a fost fatală cetățeanului român. Singura comunicare cu exteriorul este pe calea apei și a aerului. Nu pot spune câți suntem aici, că mai ascultă și altă lume ”, a declarat, la Antena 3, Horațiu Potra, patronul firmei de securitate care se află în Congo, și pentru care lucra și românul ucis, potrivit adevărul.ro.
Ministrul Afacerilor Externe a emis alerte de călătorie pentru Congo. MAE atenționează cu privire la conflictele armate din zonă recomandă oamenilor să nu tranziteze zonele.
"Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite deplasările în zonele estice şi nord-estice ale ţării, în special în zonele de frontieră cu Burundi, Rwanda şi Uganda. Se recomandă cu fermitate evitarea intrarii în/ ieşirii din R.D. Congo prin punctele de trecere a frontierei Goma şi Bukavu. În nordul şi sudul provinciei Kivu, armata congoleză desfăşoară activităţi militare. Autorităţile R.D. Congo fac eforturi continue pentru a păstra controlul şi securitatea pe întreg teritoriul statului, dar de multe ori grupuri de rebeli înarmaţi acţionează în mod dezorganizat şi provoacă incidente soldate cu atacuri armate, răpiri, violuri, furturi şi alte violenţe", se arată pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
De asemenea, alerta de călătorie avertizează oamenii cu privire la boli. Este un risc ridicat ca persoanele care ajung în Congo să se molipsească cu virusuri pentru care nu există tratament, cum ar fi, Ebola.