Artistul trece prin clipe de coșmar.  Alexandru Arșinel a fost transportat de la azilul în care era internat la spital. În ultima vreme, marele actor a trecut printr-o serie de probleme medicale care l-au adus de multe ori la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Citește si: Alexandru Arșinel, internat de urgență

El a fost nevoit să renunțe la teatru, marea sa pasiune, iar membrii familiei au decis să-l interneze într-un azil.

Acolo beneficiază de supraveghere și îngrijiri la orice oră din zi și din noapte. Asistentele care se ocupau de celebrul actor au realizat că ceva este în neregulă cu el, mai ales că acesta se plângea mereu de mari dureri. Imediat au fost anunțați membrii familiei cu privire la starea lui, iar o ambulanță l-a transportat de urgență la spital.

Alexandru Arșinel se simte rău

Marele artist al României a fost dus de urgență la un spital din Centrul Capitalei. O echipă de medici și de asistente îl monitorizează și îl tratează în aceste clipe.

Alexandru Arșinel este supus mai multor analize și controale, iar cadrele medicale au grijă ca acesta să beneficieze de cel mai bun tratament pentru a se pune cât mai repede pe picioare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește si: Alexandru Arșinel, în stare gravă la spital

„După ce asistentele și persoanele care îl îngrijesc pe Arșinel au descoperit că maestrul se simțea rău, ar fi fost imediat contactată familia dânsului și toată lumea s-a mișcat cât mai repede, ca actorul să fie dus la un spital central, unde să fie controlat și tratat”, au

declarat persoane apropiate, conform Cancan.

Citește si: Alexandru Arșinel se va retrage din teatru: ''Nu sunt în regulă, inima continuă să-și facă damblaua”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Fiii lui Alexandru Arșinel l-au internat în azil, apoi le-au pus o condiție clară angajaților instituției. Astfel că nimeni de acolo nu are voie să divulge informații cu privire la starea de sănătate a acestuia. Cu doar câteva zile în urmă, reprezentanții azilului au fost contactați și întrebați despre cum se simte maestrul, iar răspunsul lor a fost cât se poate de ferm: „Nu avem voie să dăm acceptul absolut niciunei persoane, fără acordul fiilor săi, să ia legătură cu domnul Arșinel. Nu putem comenta nimic, dacă dânsul mai trăiește sau nu. Nu avem voie să dăm nicio informație despre starea dânsului și nici să lăsăm pe cineva să ia legătura în vreun fel cu el. Puneți-vă în situația fiilor lui! Discutați cu fiii lui!”, au spus angajații ai azilului pentru sursa menționată mai sus.

Citește si: Cu cine a vorbit Alexandru Arșinel înainte să fie internat în azilul de bătrâni: „A zis că o să treacă pe la teatru”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si