Pregătiri pentru târgul de Paște de la Sibiu. Se va deschide oficial pe 26 Aprilie
Vești bune pentru turiștii care vor să-și petreacă vacanța de Paște la Sibiu. Târgul care va fi amenajat aici pentru sărbători își va deschide porțile la jumătatea lunii viitoare. Oamenii se vor putea bucura de cadouri, suveniruri și produse din zonă.
După doi ani în care nu a mai fost organizat, Târgul de Paște revine în Centrul istoric al Sibiului. Ultima ediție a evenimentului a avut loc în 2019. Producatori și comercianți din toate colțurile țării își vor umple standurile cu bunătați și cadouri în Piața Mare. Accesul la târg va fi liber pentru toți doritorii.
45 de exponați la târg
Oferta de cadouri, suveniruri și delicii cu aromă de sărbătoare va fi una bogată. Nu mai puțin de 45 de expozanți își vor vinde mărfurile aici.
"În mare parte vor fi ouă în diverse feluri, încondeiate, pictate, din lemn, ouă normale, ouă de struț. Va fi destul de mult artizanat și produse handmade, să-ți poți face cumpărăturile pentru cadouri.", ne-a spus Andrei Drăgan, organizator.
Bunătăți din Mărginimea Sibiului
Primele lucrări pentru amenajarea târgului de Paște vor începe în data de 8 aprilie. Muncitorii vor avea aproximativ o săptămână la dispoziție pentru ca totul să fie gata atunci când vor veni primii vizitatori.
Georgiana și Alex Tara au început în pandemie o mică afacere cu bunătăți din Mărginime. Dacă la început susțineau producătorii din zonă ajutându-i să-și vândă produsele, din toamna anului trecut s-au apucat să prepare tot felul de bunătăți din ingredientele pe care le cumpără de la localnici.
Toate bunătățile din cămara celor doi tineri sunt făcute doar cu ingrediente naturale din Mărginimea Sibiului.
Citeste si: Alimentul care se scumpește cu 50%. Anunț trist chiar înainte de 1 mai
Un borcan de bunătăți din cămara de lângă Sibiu costă între 15 și 25 de lei. La standul celor doi, doritorii vor găsi și diverse obiecte confecționate artizanal din ceramică de un producător tot din Marginime.
Piața de sărbători din centrul Sibiului va fi deschisă până pe 26 aprilie.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.