Localnicii din comuna bihoreană Sâmbăta au de ceva vreme un of la inimă. Căminul cultural a intrat în renovare și odată cu el s-a închis și biblioteca satului, care funcționa aici. Sutele de volume au fost duse peste drum, în incinta vechiului dispensar, care arată deplorabil. Ai nevoie de curaj pentru a ajunge acolo, mai ales că vegetația nu a mai fost cosită de luni bune, iar aleile sunt crăpate.

Citește și: Incendiu de vegetație în Buciumeni. A fost solicitată scoaterea de sub tensiune a liniei de contact între Chitila- Buftea- Periş. La fața locului intervin 16 autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD

„Bălării, probabil că sunt și șerpi, cu șerpii se confruntau și când era dinspensarul, doamnele doctorițe, intrau șerpii peste ele.”

Acestea sunt însă cele mai mici probleme, spun cei care au încercat să facă rost de cărți.

Claudiu Mihuț, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații:

„Pe lângă peisajul dezolant, localnicii care vin aici pentru a împrumuta o carte se lovesc și de o ușă închisă. Nicăieri nu există un program de funcționare și nu a fost lăsat nici măcar un număr de telefon.”, transmite Claudiu Mihuț, corespondent Kanal D.

Cărțile au fost puse în vechiul dispensar, acolo unde bibliotecarul nu vine niciodată

Așa că indiferent de vârstă, amatorii de citit trebuie să-și pună pofta în cui. Deși biblioteca stă mereu închisă și pare inexistentă, în organigrama primăriei Sâmbăta figurează un bibliotecar ce încasează lunar o leafă frumușică.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Mădălin Cartiș, localnic: „Undeva la 5.700-5.800 de lei, brutul. Destul de mult având în vedere faptul că niciodată nu găsești pe nimeni.”

Nu l-am găsit nici noi la serviciu pe bibliotecar. A apărut abia după ce restul colegilor l-au anunțat că filmăm în zonă. Se numește Cristian Pop și edilul comunei i-a dat deja mai multe sarcini, mai puțin cea pentru care e plătit în acte.

Cristian Pop, bibliotecar: „De ce e închisă la ora asta? Nu avem un program stabilit, nu am făcut încă un program. Și de cât timp nu există? De ceva vreme. De câteva luni? Da. Dumneavoastră cu ce vă ocupați fiind bibliotecarul? Bibliotecar doar în fișa postului, dar mi-a dat alte atribuții de serviciu, cum ar fi registrul agricol.”

Își face cu greu loc printre buruieni, apoi își de seama că nu putem intra la bibliotecă.

„Și dumneavoastră vă e greu să treceți pe aleile acestea, darăminte un bătrân sau un copil. Da, aveți dreptate, într-adevăr o crescut vegetația, aici e biblioteca, dar nu am cheile la mine că doar așa am venit până aici.”

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

Primarul comunei spune că terenul este împărțit cu episcopia romano-catolică și că nu are cine să se ocupe de amenajarea lui. Cât despre bibliotecar, pare a fi angajatul ideal, fiind folosit la toate activitățile mai grele.

Mariana Laza, primar comuna Sâmbăta: „Domnul bibliotecar are certificatele de producător, e și cu registru agricol, deci nu e numai biblioteca. E universal.”

Biblioteca va fi deschisă oficială, cel mai probabil, abia peste câteva luni. Asta dacă și primăria se va pune „cu burta pe carte” și va amenaja un loc pentru volumele peste care s-a așternut praful.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si