Calendar ortodox 28 mai 2023. În fiecare an, la data de 28 mai, un mare sfânt este cinstit. Pe cine amintesc credincioșii, potrivit calendarului creștin ortodox?

Sfântul Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului

Sfântul Nichita Mărturisitorul a urmat de tânăr calea vieții monahale. Ulterior, Sfântul Nichita Mărturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. În timpul slujirii arhierești, Sfântul Nichita s-a evidențiat prin virtutea milosteniei, hrănindu-i pe cei flămânzi, îmbrăcându-i pe cei goi și primind și odihnind pe cei fără adăpost.

Este pomenit ca „tată al sărmanilor, apărător al văduvelor și izbăvitor al celor năpăstuiți.”

Citește și: Calendar ortodox 26 mai 2023. Ce sărbătoare este azi și ce nu ai voie să faci în această zi sfântă de vineri?

Totodată, Sfântul Nichita s-a remarcat ca apărător al sfintelor icoane în timpul prigoanei din vremea împaratului Leon Armeanul. Sfântul Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos și din aceasta cauză a fost trimis în temniță, unde a fost supus la chinuri groaznice. În cele din urmă, a trecut la cele veșnice.

Calendar ortodox mai 2023

Calendar ortodox 28 mai 2023. Ce sfânt este cinstit astăzi?

Calendar ortodox 28 mai 2023. Ce sfânt este cinstit astăzi?

[Sursa foto: arhiva]

1L Sf. Prooroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie

2M Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare în Constantinopol;  †) Sf.   Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patr. Constantinopolului; Sf. Matrona din Moscova

3M  †) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc.

Timotei și soția sa, Mavra  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

4J Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

5V Sf. M. Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

6S Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar

7D Arătarea pe cer a semnului Sf. Cruci în Ierusalim; Sf.

Mc. Acachie și Codrat

Duminica a IV-a după Paști (a slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte IX, 32-42; Ev. Ioan V, 1-15; glas 3, voscr. 5

8L †) Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

9M Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nicolae la Bari

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

10M Înjumătățirea praznicului Cincizecimii; Sf. Ap. Simon Zilotul   (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

11J Sf. Sfințit Mc. Mochie pr.;Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor

12V  †) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ier. Epifanie, arhiep. Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului   (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

13S Sf. Mc. Glicheria; Sf. Cuv. Serghie Mărt.

14D Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfințit Mc. Terapont, ep. Ciprului;

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii); Ap. Fapte XI, 19-30; Ev. Ioan IV, 5-42; glas 4, voscr. 7

15L Sf. Cuv. Pahomie cel Mare;  †) Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitr. Moldovei

16M Sf. Cuv. Teodor cel Sfințit;  †) Sf. Cuv.

Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

17M Odovania Înjumătățirii praznicului Cincizecimii; Sf. Ap. Andronic și soția sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan   (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

18J Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin

19V Sf. Mc. Patrichie, ep. Prusei   (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

20S Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

21D †) Sf. Împ., întocmai cu ap., Constantin și mama sa, Elena     

Citeste si: Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A avut foarte multe momente când s-a simțit rău, dar mama mereu a fost lângă el.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere); Ap. Fapte XXVI, 1; 12-20; Fapte XVI, 16-34; Ev. Ioan X, 1-9; Ioan IX, 1-38; glas 5, voscr. 8

Citește și: A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2023. Ce rugăciune trebuie să spună creștinii ortodocși în această zi?

22L Sf. Mc. Vasilisc și Marcel; Sf. Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic

23M Sf. Ier. Mihail Mărt., ep. Sinadei; Sf. Mironosiță Maria lui Cleopa

24M Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

25J (†) Înălțarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor; † A treia aflare a capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului  (Nu se fac nunți)

26V Sf. Ap. Carp și Alfeu; Sf. Mc. Averchie și Elena  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

27S   Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie și Terapont, ep. Sardei; Sf. Mărt. Ioan Rusul

28D Sf. Ier. Eutihiei, ep. Melitinei și Nichita, ep. Calcedonului Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte XX, 16-18; 28-36; Ev. Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 1029LSf. Mc. Teodosia, fecioara; Sf. Sfințit Mc. Olivian

30M Sf. Cuv. Isaachie Mărt. și Varlaam31MSf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie  (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)

31 M Sf. Mc. Ermie, Eusebiu și Haralambie (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți).


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si