Presedintele Senatului a ajuns la Inalta Curte la ora 9 si nu a vrut sa dea nicio declaratie.
Sedinta de judecata de astazi nu este publica.
Si fostul sef al Cancelariei lui Tariceanu, Marian Marius Dorin este acuzat de marturie mincinoasa in dosarul retrocedarilor.
"In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: La data de 15 aprilie 2016, in cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lamurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton,
in depozitia luata sub juramant, a facut declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea/ ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.
Astfel, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a mentionat in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre:
- retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului)
- implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare
- actele de vanzare-cumparare vizand aceste bunuri" se arata intr-un comunicat DNA.

Presedintele Senatului a ajuns la Inalta Curte la ora 9 si nu a vrut sa dea nicio declaratie.

Sedinta de judecata de astazi nu este publica.

Si fostul sef al Cancelariei lui Tariceanu, Marian Marius Dorin este acuzat de marturie mincinoasa in dosarul retrocedarilor.

"In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt: La data de 15 aprilie 2016, in cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lamurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton, in depozitia luata sub juramant, a facut declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in

legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea/ ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Astfel, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a mentionat in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre:

- retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului)

- implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare

- actele de vanzare-cumparare vizand aceste bunuri" se arata intr-un comunicat DNA.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si