Într-o avalanşă de scumpiri, vin şi veşti bune. Chiar dacă toate furajele s-au scumpit, carnea de miel este mult mai ieftină în această perioadă. Aşa se face că mulţi renunţă la porc şi aleg mielul. Iar, crescătorii de oi s-au adaptat modei, aşa că au miei de vânzare chiar şi acum, în pragul sărbătorilor de iarnă.
Mieii, la tot mai mare căutare
La una dintre stânele din Marpod sunt peste 350 de miei grași și frumoși, pe care, crescătorul vrea să-i vândă în această perioadă.
„Avem oameni care consumă miei în tot timpul anului. Știu că eu produc miei tot timpul și atunci, de Crăciun, avem anumiți clienți. Mieii sunt din rasa Lacon, se pretează foarte bine la zona noastră, pentru că noi mulgem oile și facem și mielul, deci e numai bine că avem și brânză și carne tot timpul anului”, sunt explicațiile unui crescător de miei.
Prețul mielului, cel mai avantajos pentru clienți
Chiar dacă prețurile furajelor au crescut foarte mult în ultimele luni, carnea de miel costă mult mai puțin decât în primavară, când un kilogram se vindea cu 50 de lei.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Același cresător afirmă faptul că „un kilogram de carcasă de miel, la ora actuala este undeva la 35 de lei și la viață undeva la 14-15 lei. Cam pe acolo e prețul de miel de lapte”.
Mieii sunt crescuți doar cu lapte și furaje naturale. Așa că, pulpa de miel la cuptor, stufatul sau cotletele la grătar ar putea să înlocuiască tradiționala friptură de porc.
Carnea de miel, opțiunea unui Crăciun mai ieftin
Românii care nu au un buget foarte mare alocat pentru masa de Crăciun, pot să cumpere un miel mai mic. De exemplu, un miel care cântărește în jur de 10 kilograme, costă 350 de lei.
Mieii care nu se vor vinde de Craciun vor ajunge la export, pe mesele strainilor.
Citește și: Românii se pot bucura deja de banii de pe cardurile de alimente
Citește și: Românii se pot bucura deja de banii de pe cardurile de alimente