Dacă la primul impact al pandemiei de coronavirus în România, în aprilie-mai, spitalul de boli infecţioase din Timișoara s-a remarcat prin absența deceselor, în prezent spitalul înregistrează două decese pe zi, în medie." Avem două decese în medie pe zi. Dacă lucrurile evoluează la fel, va fi "tsunami" la nivel național. Va fi ca în Italia, mai ales că în toamnă se suprapun și cazurile de gripă tradițională", a declarat la un post TV Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

Citeste si: Ipoteză-șoc în cazul gălățeanului confirmat cu COVID-19 care a murit după ce a refuzat internarea

O unitate de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi va fi amplasată, vineri, în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş", pentru a veni în sprijinul unităţii medicale în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, a anunţat ISU Timiş.

Citeste si: Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament. Care sunt noile măsuri

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

România înregistrează, vineri, un nou record al infectărilor cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost 799 de cazuri noi de COVID-19, din 18.986 de teste efectuate. Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Totodată, până în prezent, 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. 

Citeste si: Un nou simptom al coronavirusului, descoperit de oamenii de știință

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, care de la începutul pandemiei de coronavirus şi până în prezent a vindecat peste 600 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, a tras un semnal de alarmă privind numărul mare de forme severe şi critice de COVID- 19, el afirmând că o parte dintre cetăţeni nu respectă nicio regulă. Musta mai spune că spitalul în care activează se află într-o situaţie dificilă şi nu mai are loc pentru pacienţii infectaţi cu SARS CoV- 2.

Virgil Musta: ”Zona dedicată Covid a devenit neîncăpătoare, atât pe secţie, cât şi pe ATI" 

”Suntem într-o perioadă dificilă, în care numărul de cazuri de infecţie Covid-19 au crescut alarmant şi în judeţul Timiş. Consecutiv a crescut şi numărul de forme severe şi critice, precum şi de decese. Toate acestea se datorează şi faptului că o parte dintre concetăţeni nu repectă nicio regulă, dând crezare fake news-urilor, teoriilor conspiraţiei sau falselor îndemnuri la libertate. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viaţa şi sănătatea lui, până în punctul în care pui în pericol sănătatea celorlalţi. Este în primul rând vorba despre respectul pentru ceilalţi, care ar trebui să primeze, indiferent de măsurile impuse sau nu de autorităţi”, a scris, vineri, pe Facebook, medicul Virgil Musta.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si:   Ludovic Orban: Atacurile din partea USR, la fel de puternice ca și cele de la PSD

Medicul s-a referit şi la situaţia dificilă în care se află Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, care a ajuns să nu mai aibă locuri disponibile. ”Această zonă dedicată Covid a devenit neîncăpătoare, atât pe secţie, cât şi pe ATI şi va trebui să reconfigurăm din nou circuitele şi organizarea şi să extindem din nou paturile de pe secţii şi de pe ATI dedicate numai covid, fiind nevoiţi din nou să transferăm către alte spitale pacienţii internaţi cu alte afecţiuni. Nu ne-am dori acest lucru, pentru că au de suferit în primul rând aceşti pacienţi. Dacă capacitatea de la noi va fi ocupată (situaţie pe care evident că nu ne-o dorim), vom avea nevoie de ajutor de la spitalele desemnate ca fiind de suport pentru pacienţi covid (ex. Spitalul CFR sau chiar Spitalul Militar de campanie)”, a mai scris Musta. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si