Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 25 septembrie 2026?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 25 septembrie 2026!

Pe 25 septembrie 2026, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfânta Cuvioasă Eufrosina din Alexandria și pe Sfântul Cuvios Serghie de Radonej. Calendarul ortodox amintește în această zi atât povestea impresionantă a unei tinere care a ales viața monahală și a trăit zeci de ani fără ca ceilalți monahi să știe că este femeie, cât și lucrarea duhovnicească a unuia dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Rusiei.

Sfânta Cuvioasă Eufrosina din Alexandria

Sfânta Cuvioasă Eufrosina a trăit în Alexandria, în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în secolul al V-lea. Potrivit tradiției Bisericii, venirea ei pe lume a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile stăruitoare ale părinților săi. Aceștia își doreau foarte mult copii și s-au rugat vreme îndelungată pentru binecuvântarea de a avea urmași.

Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile, iar Eufrosina s-a născut într-o familie credincioasă.

Încă din copilărie, viața sa avea să fie marcată de încercări. La vârsta de 12 ani, tânăra și-a pierdut mama și a rămas în grija tatălui său, Pafnutie.

Pafnutie era un om credincios și își iubea foarte mult fiica. Ajunsă la vârsta de 18 ani, Eufrosina a fost pusă în fața unei alegeri importante. Tatăl său își dorea să o vadă căsătorită, însă tânăra nu voia să urmeze această cale.

Dorința ei era aceea de a-și închina întreaga viață lui Dumnezeu și de a intra în monahism.

Citește și: Cele mai puternice rugăciuni pentru ajutor în caz de boală și necaz. Lista făcută de preoții ortodocși

Pentru a putea împlini acest lucru, Eufrosina a luat o hotărâre neobișnuită. Ea a părăsit în taină casa părintească și, îmbrăcând haine bărbătești, s-a prezentat la o mănăstire de monahi.

Starețul mănăstirii a primit-o, fără să cunoască adevărata sa identitate, și a pus-o sub ascultarea părintelui Agapit.

În mănăstire, Sfânta Eufrosina a fost cunoscută sub numele de Smaragd. Timp de 38 de ani, ea a trăit în mijlocul obștii monahale fără ca ceilalți să știe că în spatele acestui nume se afla o femeie.

Viața sa a fost una de rugăciune, ascultare și nevoință. Eufrosina a ales să renunțe la confortul vieții de acasă și la perspectiva unei căsătorii pentru a urma drumul monahal. În toți acești ani, ea a dobândit o viață duhovnicească îmbunătățită, fiind apreciată pentru credința și înțelepciunea sa.

Povestea sfintei este cu atât mai impresionantă cu cât taina identității sale a rămas ascunsă vreme de aproape patru decenii. Nimeni din mănăstire nu știa că monahul Smaragd era, de fapt, Eufrosina, fiica lui Pafnutie.

Între timp, tatăl său nu încetase să sufere după dispariția fiicei. Deși trecuseră mulți ani, durerea pierderii ei rămăsese vie.

Spre sfârșitul vieții Sfintei Eufrosina, Dumnezeu a rânduit ca Pafnutie să ajungă chiar la mănăstirea în care fiica sa trăise timp de 38 de ani. El venise acolo pentru a primi sfaturi duhovnicești.

Starețul l-a îndrumat pe Pafnutie către monahul Smaragd, fără să știe că îl trimite chiar la propria fiică.

Atunci când Eufrosina și-a văzut tatăl, l-a recunoscut imediat. Pafnutie i-a vorbit despre durerea pe care o purta în suflet pentru fiica sa pierdută cu mulți ani în urmă.

Cuvioasa nu i-a dezvăluit pe loc adevărul. În schimb, l-a îndemnat să nu deznădăjduiască și i-a spus că își va vedea din nou fiica. Apoi i-a cerut să se întoarcă la mănăstire peste trei zile.

Când Pafnutie a revenit, Eufrosina se afla pe patul de moarte. Atunci, cu puțin timp înainte de a trece la cele veșnice, sfânta i-a mărturisit tatălui său adevărul: monahul Smaragd era chiar fiica lui, Eufrosina.

Descoperirea l-a marcat profund pe Pafnutie. După moartea fiicei sale, el a hotărât să renunțe la viața lumească și să îmbrace, la rândul său, haina monahală. A rămas în aceeași mănăstire și și-a încheiat acolo viața.

Povestea Sfintei Eufrosina este una dintre acele relatări din tradiția creștină în care credința, sacrificiul și legătura dintre părinte și copil se întâlnesc într-un mod cu totul aparte. Pentru credincioși, viața sa rămâne un exemplu de dăruire și de statornicie în alegerea unui drum duhovnicesc.

Sfântul Serghie de Radonej

Tot pe 25 septembrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Serghie de Radonej, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Rusiei. El este considerat una dintre personalitățile importante ale renașterii vieții monahale isihaste rusești.

Sfântul Serghie s-a născut la 3 mai 1313 și a trecut la cele veșnice la 25 septembrie 1391, la vârsta de 78 de ani. Viața sa a fost dedicată rugăciunii, nevoinței și slujirii lui Dumnezeu.

Prin exemplul său, Sfântul Serghie a contribuit la dezvoltarea vieții monahale și la revenirea la nevoințele ascetice. Învățătura sa a pus un accent important pe rugăciunea neîncetată și pe apropierea omului de Dumnezeu printr-o viață duhovnicească profundă.

Numele Sfântului Serghie de Radonej este strâns legat de Lavra Sfânta Treime, unul dintre cele mai importante așezăminte monahale ale Rusiei, aflat în apropierea Moscovei.

Sfântul este considerat ctitor al acestei mari lavre, dar și al numeroaselor suflete pe care le-a îndrumat prin cuvânt, rugăciune și exemplu personal. Influența sa asupra monahismului rus a continuat și după trecerea sa la cele veșnice.

Cinstirea Sfântului Serghie este legată și de sfintele sale moaște, către care credincioșii s-au îndreptat de-a lungul timpului pentru rugăciune. Pentru tradiția ortodoxă rusă, sfântul rămâne o figură majoră a vieții duhovnicești și monahale.