Cel mai slab leu din istorie. "Joaca de-a politica ne costă miliarde de lei"

Curs valutar BNR azi, o surpriză pentru toată lumea

(Sursa foto: Pexels.com )

Șansele tot mai mici ale Guvernului Mureșan de a trece de votul Parlamentului aruncă în aer cursul valutar. Moneda EURO a atins ieri un nou maxim istoric.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat azi la ora 13.00 noul curs oficial pentru euro  - este vorba de o scădere ușoară până la valoarea de 5,2770 lei . 

Deprecierea vine la o zi după ce moneda europeană a atins un nivel record de 5,2788 lei la cotația BNR de miercuri, 23 septembrie.

Leul s-a întărit ușor, joi dimineață, pe piața interbancară, cursul oficial coborând la valoarea de 5,2750 lei/euro.

Citește și: Ce se întâmplă dacă Guvernul Mureșan nu trece de votul Parlamentului? Dorința președintelui Nicușor Dan: “Vreau să ne păstrăm în cadrul ăsta. E momentul să închidem criza”

Potrivit experților financiari, criza politică creează incertitudine și "face ca mulți dintre investitori să-și retragă în momentul de față banii din România".

"De aici deprecierea cursului monedei naționale și un îngheț investițional cum n-am mai văzut în ultimii 15 ani”, a explicat consultantul financiar Adrian Negrescu.

"Sunt banii care ies din țară, se mută în Bulgaria, unde sunt taxe mai mici, se duc în Polonia și, mai nou, în Ungaria, unde e o altă putere acum la Budapesta. Joaca de-a politica ne costă miliarde de lei în fiecare zi", a declarat joi Negrescu.

Moneda națională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depășește cu un singur ban nivelul maximum din 6 mai (cursul euro era atunci de 5,2688 lei), nu indică o prăbușire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală și controlată, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz.

Avertismentul Consiliului Fiscal: "Ne jucăm cu focul" 

Prima urgență a României o reprezintă formarea unui guvern, iar agenția de rating S&P nu se va grăbi, cel mai probabil, să retrogradeze ratingul suveran al țării, consideră președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

"Prima urgență a țării este să avem guvern. Și aș mai spune ceva: predicția mea este că S&P-ul nu se va grăbi cu un downgrade.

S&P-ul este interesat de formarea unui guvern și să vadă care va fi bugetul pe 2027, de o politică economică care va continua această ajustare fiscal-bugetară. Adică de o politică care să arate că în România s-a înțeles cât de gravă era situația în 2025 și că vom continua să mergem în direcția bună", a spus Daniel Dăianu.

În opinia sa, faptul că România a intrat în ultima decadă din septembrie și că nu are un guvern reprezintă un eșec.

"Sunt oameni, lideri din încă guvernul interimar, care vorbesc despre faptul că e mai bine să lămurim apele prin alegeri anticipate. Măi oameni, în primul rând alegerile anticipate nu se fac peste o săptămână. Da? Peste luni de zile. Și tocmai intrarea într-o zodie a alegerilor anticipate poate să conducă la un downgrade. Adică ne jucăm cu focul", a atenționat președintele Consiliului Fiscal.

Conform lui Daniel Dăianu, este posibil ca România să înregistreze o recesiune de 1%, dar anul viitor economia să consemneze o creștere de 2%.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri