Raluca Teodorescu, studentă în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, precizează că după anunţul cu referire la reluarea cursurilor începând cu semestrul doi, toți studenţii au fost înştiinţaţi, contrar regulamentului UMF, că trebuie să îşi cumpere dezinfectant, mănuşi, măşti FFP2/FFP3, botoşei sau halate de unică folosinţă.

Revolta studentei de la Medicină!Care sunt nemulțumirile acesteia?

„Ştiu că probabil nu voi face eu vreo schimbare, că roţile acestui angrenaj s-au tocit deja sub greutatea gândirii aberante, dar simt că trebuie să îmi fac datoria faţă de colegii mei de

acum şi faţă de cei ce vor veni şi ei la UMF şi vor crede că aşa trebuie să stea lucrurile pentru că nu ştiu că se poate şi altfel. Deja sunt prea mulţi studenţi care s-au lăsat realmente călcaţi în picioare atât de profesori cât şi de sistem în sine, mergând pe sistemul «capul plecat sabia nu-l taie». Le e teamă să vorbească pentru a nu fi sancţionaţi la note şi ştim cu toţii că nu e tocmai uşor să ajungi la taxă în UMF şi să plăteşti 8200 RON pe an”, a scris Raluca Teodorescu, pe pagina sa de Facebook.

În continuare, studenta spune că „există o atitudine uimitoare de supunere a tuturor tinerilor care ar trebui să fie cei mai energici, cei mai dornici de schimbare şi dreptate”.

În schimb, noi suntem apatici şi ne mulţumim cu orice lături ne sunt puse în faţă să le îngurgităm. Nu, dragi colegi! Dacă eşti student la Medicină şi e alegerea ta, nu înseamnă că trebuie să fii tratat cu dispreţ, aşa cum tratează unii «medici» bătrânii bolnavi şi amărâţi ai ţării! Trebuie să existe respect

în ambele situaţii şi să ne cerem drepturile cu demnitate”, a mai scris pe pagina sa de Facebook, Raluca Teodorescu.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Critica dură a unei studente la Medicină: „Deja sunt prea mulţi studenţi care s-au lăsat realmente călcaţi în picioare”
Critica dură a unei studente la Medicină: „Deja sunt prea mulţi studenţi care s-au lăsat realmente călcaţi în picioare”

Citeste si: Se redeschid școlile! Klaus Iohannis: De luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală

Mesajul studentei la Medicină: „Asumaţi-vă răspunderea şi oferiţi dumneavoastră acele condiţii necesare”

Raluca Teodorescu menționează că Universitatea nu cere doar atât, odată cu reluarea cursurilor şi laboratoarelor studenţii mai primesc câte un comunicat „de la diferite catedre” prin care sunt înştiinţaţi că trebuie să îşi cumpere „o listă lungă de obiecte”.

„Pot înţelege că trebuie să îmi cumpăr mască şi mănuşi. Am avut şi la Anatomie în anul I, nu am sărăcit. Deşi într-o Românie normală sau «a lucrului bine făcut», universitatea ar trebui să dispună de fonduri pentru asemenea materiale. Dar ce pretenţii trebuie să ai de la o universitate care până anul trecut nu avea (wow!) hârtie igienică şi săpun în toalete (infecte şi acelea, promit!)?! Domnule rector prof. univ. dr. Creţu, domnule decan conf. univ. dr. Timar şi întreaga conducere UMFT, este decizia dumneavoastră de a chema studenţii la stagii on-site şi foarte bine faceţi! Dar asumaţi-vă răspunderea şi oferiţi dumneavoastră acele condiţii necesare desfăşurării actului didactic respectând normele epidemiologice!”, a mai adăugat studenta, Raluca Teodorescu.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Ministrul Sănătăţii: „Oamenii să aibă în continuare încredere să meargă la spital, chiar şi după incendiul de la Institutul ”Matei Balş”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si