Medeea Marinescu (42 de ani), partenera lui Florin Piersic din piesa "Straini in noapte”, este una dintre cele mai apreciate actrite ale generatiei sale. Intr-un interviu recent, Medeea, care are sot si doi copii, a abordat o tema mai delicata, aceea a relatiilor pasagere dintre actori. „Mai există şi perspectiva aceea că ac­torii sunt nişte boemi care trăiesc în voia vieţii, care nu sunt capabili de fide­litate etc. Sincer, nu ştiu de unde s-a iscat şi cum de s-a împământenit percepţia asta.

Adevărul e că ac­torii sunt la fel ca restul oamenilor, pro­fesia nu îi gre­vează în materie de viaţă per­sonală. Fiecare alege să trăiască aşa cum îl duce min­tea şi carac­terul. E adevărat că există şi actori aşa-zis boemi, care schimbă partenerele (sau vice­versa: actriţe care schimbă partenerii) cât ai clipi, crezând că asta înseamnă libertatea interioară, ori actori care beau sau se droghează căutând sensul profund al vieţii, al personajului”, a marturisit Medeea pentru Formula AS.
" Dar astfel de oameni există destui şi dincolo de lumea actoriei, au alte profesii, însă descrierea anterioară li se potriveşte perfect. Din contră, eu cred că actorul are o nevoie uriaşă de familie. Fiindcă după ce se încheie un spectacol sau lucrul la un film- eu am trăit senzaţia asta în Franţa, rămâi un cu gol imens, şi golul ăla, dacă nu-l umpli cu ceva real şi leal, din afara profesiei, eşti pierdut, şi ca om, şi ca actor.
Aşadar, familia şi cariera se împacă foarte bine împreună, chiar şi în cazul unui actor, cu condiţia ca actorul să aibă dorinţa asta: de a avea şi o casă, de a avea şi o viaţă de familie armonioasă şi solidă”,
a mai spus actrita. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si