Răzvan Theodorescu, un om al culturii românești și academician s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 83 de ani. Fostul senator al României a fost internat la Spitalul Floreasca, însă, a suferit mai multe complicații și nu a putut fi salvat.

Cine a fost Răzvan Theodorescu

Pe numele complet, Emil Răzvan Theodorescu a deținut mai multe funcții importante: a fost istoric, politician  român și membru al Academiei Române din anul 2000 și până acum.

A ocupat funcția de vicepreședinte al acesteia din 2018 până în 2022. De asemenea, a fost senator PSD între anii 2000 și 2004 și a deținut funcția de ministru al Culturii.

În 1990, Răzvan Theodorescu a fost numit în funcția de președinte al Radioteleviziunii Române.

În 2004 a fost ales membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decemrbie 1989.

A ocupat funcții de membru și în alte două academii: cea albaneză și cea macedoneană, în 2007.

De asemenea, în 2008, a fost ales ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România. 

A mai fost membru și al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Datorită performanțelor sale, Răzvan Theodorescu a obținut Premiul Herder în 1993 și a fost desemnat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.

Citește și: Zece români prinși în zona unde s-a produs cutremurul devastator din Turcia au cerut repatrierea

Un astrolog renumit, din România, a murit. Mădălina Manole avea 38 de ani

Astrologul Mădălina Manole a murit. Avea doar 38 de ani și un viitor frumos înainte.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Mădălina Manole a murit la 38 de ani.  Anunțul morții  a fost făcut pe pagina oficială de socializare pe care o administra. Apropiații transmit numeroase mesaje de condoleanțe.

Citește și:  Doliu în lumea fotbalului internațional! Anton Walkes a murit la doar 25 de ani

Mădălina avea doar 38 de ani, iar în anunțul oficial făcut pe Facebook se menționează că aceasta a plecat dintre cei vii luni seara. Nu au fost date detalii cu privire la cauza sau circumstanțele în care s-a produs decesul.

Cum s-a produs totul

După ani în care și-a făcut un nume în domeniu, prin intermediul colaborărilor cu publicații cunoscute, astrologul Mădălina Manole a încetat din viață la vârsta de 38 de ani. În cadrul anunțului tragic se menționează și faptul că vor fi date informații despre înmormântare în viitorul apropiat.

Citește și:  O copilă de 12 ani a murit, după ce a acceptat o provocare de pe Tiktok. Totul s-a întâmplat în timpul unui live: „Dacă nu faci asta, nu faci parte din grup”

Citeste si:  Cutremur Turcia, azi 6 februarie 2023: Peste 670 de morți și mii de răniți: Seismul a avut 7,8 grade. Zece români, afectați. UPDATE- kanald.ro

Citeste si:  Culiță Sterp aruncă bomba: „Băiatul meu din prima căsătorie!”. Și-a luat prin surprindere toți fanii cu declarația asta- wowbiz.ro

„Așa cum, probabil, unii dintre voi au aflat deja, Mădă a plecat aseară într-o lume mai bună. Vom reveni cu informații despre ziua când ne vom despărți, doar fizic, de ea, imediat ce vom avea detalii. Vă mulțumim!”,  se arată pe pagina de Facebook a Mădălinei Manole.

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

Vestea tristă i-a șocat pe toți cei care o cunoșteau. Pagina sa de Facebook este plină acum cu mesaje în care aceștia și-au transmis durerea, dar și un ultim omagiu pentru cea pe care o descriu numai în cele mai frumoase moduri.

Citește și:  VIDEO| O celebră actriță a murit. A fost considerată un sex-simbol

„Nu îmi vine să cred ...simpla, caldă și extrem de muncitoare, cu un gând și o vorbă bună pentru fiecare. Ceea ce pot să spun este că îmi doresc enorm ca sufletul ei să fie așezat acolo unde merită, în Lumină. Pentru că Mădălina Manole va rămâne mereu o Lumină.”,  a spus unul dintre apropiați.

„Mădă, ne-ai lăsat fără cuvinte! Ai plecat prea devreme!!! Îți ascult mesajele vocale și încă nu-mi vine să cred…Dumnezeu a luat la el un om extraordinar! Sincere condoleanțe! Dumnezeu s-o ierte!”,  a transmis o prietenă.

Citește și:  Actrița Annie Wersching, din Star Trek, a murit la vârsta de 45 de ani

Mădălina a postat ultima dată pe Facebook pe 14 ianuarie 2023. Era inginer specializat în electronică şi telecomunicaţii, dar s-a dedicat profesiei de astrolog.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si