Horoscop. Zodiile care sunt în stare să ucidă atunci când sunt înşelate
Horoscop. Trădări? Infidelităţi? Încălcări ale promisiunilor? Toate acestea vor fi pedepsite aspru de câteva dintre nativele zodiacului. Acestea sunt aprige la mânie, sunt justiţiare şi nu răzbunătoare.
Horoscop. Iată care sunt zodiile pe care nici prin gând nu ar trebui să îţi treacă să le jigneşti vreodată:
Horoscop. Scorpion
Fugi cât te ţin picioarele din calea unui Scorpion înşelat. Mai rău că el nu există la acest capitol. Flăcări vede în faţa ochilor atunci când află, iar furia îi întunecă mintea, fără să mai gândească raţional. Nu suportă potenţialele rivale şi va face tot posibilul să le anihileze.
Nu îşi va ascunde aroganţă şi ura. În plus, cu greu vei obţine încrederea Scorpionului, care mereu te va suspectă de gânduri şi intenţii necurate, temându-se mereu de abandon.
Femeia născută în zodia Peşti este tăcută şi liniştită, însă puţină lume ştie ce mocneşte în sufletul sau. La prima vedere este o emotivă şi o sensibilă, doar că în realitate este extrem de geloasă şi chiar agresivă atunci când consideră că i-ai fost încălcate aşteptările.
Orgoliul este cel care îi face cel mai mult rău în viaţă. Uneori este atât de încăpăţânată încât nu mai este capabilă să vadă realitatea. Gelozia o poate duce la depresie.
La capitolul gelozie nu stau deloc bine nici femeile din zodia Taur.
Nu suportă ideea că cineva ar putea fi mai bun şi le-ar putea lua locul alături de bărbatul pe care îl iubesc. De aceea, sunt mereu pe faza şi observă orice detaliu ar putea să dea de gol o infidelitate şi devin repede suspicioase. Ideea este că ele iubesc liniştea, echilibrul, stabilitatea şi de aceea se şi aprind când bănuiesc vreo infidelitatea.
O zodie de apă foarte geloasă este Racul. Femeia sensibilă şi iubitoare are şi ea limitele ei. Mai exact, se dăruieşte cu totul, dar are pretenţia că şi cel de lângă ea să facă acelaşi lucru. Singură diferenţa faţă de restul zodiilor geloase şi posesive este că această nu are curajul să reacţioneze în vreun fel, dar fierbe pe dinăuntru. Se transformă pur şi simplu, devine super vulnerabilă şi închisă în sine.
Cel care a trădat-o nu îşi va mai câştiga vreodată iertarea, scrie Horoscop.ele.ro