Locul unde s-a format Europa e la câteva ore de România. Ce pot descoperi turiștii

Un indicator turistic de pe autostrada A2, în nordul Greciei, îi anunță pe șoferi că se apropie de „The Birthplace of Europe”, adică locul unde s-a născut Europa.

Nu este doar o formulă inventată pentru turiști: Geoparcul UNESCO Grevena–Kozani păstrează urmele destrămării supercontinentului Pangeea, ale apariției Oceanului Tethys și ale proceselor tectonice prin care Europa a devenit o masă continentală distinctă. Destinația poate fi atinsă într-o zi de condus de la granița de sud a României sau printr-un zbor direct până la Salonic.

Indicatorul care anunță „locul de naștere al Europei”

Șoferii care traversează nordul Greciei pe Egnatia Odos, autostrada A2 dintre Ioannina și Kozani, pot observa un indicator turistic cu o afirmație neașteptată: „The Birthplace of Europe” – „Locul de naștere al Europei”.

Panoul nu face trimitere la Uniunea Europeană și nici la Grecia antică, deși țara este considerată unul dintre leagănele civilizației europene. Explicația este mult mai veche și trebuie căutată în rocile munților din Macedonia de Vest.

Geoparcul Grevena–Kozani a intrat în Rețeaua Globală a Geoparcurilor UNESCO în 2021. Se întinde pe 2.486 de kilometri pătrați, între Munții Pindului și masivele Vourinos–Vounassa, iar altitudinea variază de la aproximativ 380 la 2.300 de metri. Prin această regiune curge și Aliakmon, cel mai lung râu aflat integral pe teritoriul Greciei.

„Locul de naștere al Europei” nu este, așadar, o stâncă izolată, un monument sau un muzeu care poate fi vizitat într-o oră.

Este un teritoriu vast, cu munți, văi, chei și formațiuni geologice care păstrează aproape un miliard de ani din istoria Pământului.

În interiorul geoparcului se află unele dintre cele mai vechi roci descoperite în Grecia, fragmente dintr-un ocean dispărut, un fost recif format între Africa și Europa, dar și locuri care au jucat un rol important în dezvoltarea teoriei tectonicii plăcilor.

UNESCO afirmă explicit că geologia regiunii documentează atât nașterea Oceanului Tethys, cât și apariția Europei ca masă continentală distinctă.

Indicatorul de pe autostradă comprimă însă într-o singură propoziție o poveste care s-a desfășurat pe parcursul a sute de milioane de ani.

Citește și: Un bărbat a murit pe o plajă din Grecia după o altercație pentru un șezlong

Cum s-a „născut” Europa din destrămarea Pangeei

Continentele nu au avut întotdeauna forma actuală.

În urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani, aproape toate întinderile de uscat ale planetei erau reunite în supercontinentul Pangeea.

Mișcările din interiorul Pământului au început să întindă și să fractureze această uriașă masă continentală. Între blocurile care aveau să devină Europa și Africa s-a format treptat un spațiu nou, ocupat de Oceanul Tethys.

Numele oceanului provine de la Tethys, una dintre divinitățile apelor din mitologia greacă.

Geologul austriac Eduard Suess a folosit această denumire pentru întinderea de apă care traversa cândva o mare parte a planetei, din apropierea actualului bazin mediteraneean până în Asia.

În zona Grevena–Kozani pot fi găsite roci vulcanice și sedimentare formate în timpul deschiderii acestui sistem oceanic. Administrația geoparcului descrie munții de astăzi drept o arhivă a nașterii, extinderii și dispariției Oceanului Tethys.

Procesul nu s-a oprit după separarea maselor continentale.

Direcția mișcărilor tectonice s-a schimbat, iar vechiul ocean a început să se închidă. Fragmente ale scoarței sale au coborât în interiorul Pământului, în timp ce altele au fost împinse peste marginile continentelor și ridicate la suprafață.

Africa și Europa s-au apropiat din nou, iar coliziunea dintre diferitele blocuri tectonice a contribuit la ridicarea munților din această parte a Greciei. Muntele Orliakas, de exemplu, este interpretat drept un vechi recif format în apele Oceanului Tethys și ajuns astăzi deasupra zonei de sutură dintre Africa și Europa.

Afirmația că Europa s-a format într-un singur loc trebuie, totuși, privită ca o formulă simplificată. Continentul nu a apărut într-un punct precis și nici în urma unui singur eveniment. Europa de astăzi este, din punct de vedere geografic, partea vestică a Eurasiei și rezultatul unei succesiuni complicate de rupturi, deplasări și coliziuni.

Grevena–Kozani este numit „locul de naștere al Europei” deoarece aici au rămas expuse unele dintre cele mai relevante urme ale acestor procese. Rocile permit geologilor să reconstruiască transformările prin care Europa a devenit o masă continentală distinctă.

Citește și: Român dat dispărut în Grecia. Barca pe care se afla bărbatul s-a răsturnat în apele Mării Ionice

 

Rocile care au ajutat la confirmarea tectonicii plăcilor

Una dintre cele mai importante formațiuni ale geoparcului este ofiolita Vourinos. O ofiolită este o porțiune din vechea litosferă oceanică – scoarța oceanului și partea superioară a mantalei – împinsă pe continent în urma mișcărilor tectonice.

În mod normal, fundul oceanelor este greu de studiat direct. La Vourinos, însă, o succesiune de roci formate în adâncurile Oceanului Tethys poate fi analizată pe uscat, asemenea unei secțiuni deschise printr-un fost fund oceanic.

UNESCO prezintă Vourinos drept prima ofiolită recunoscută ca reprezentare a unei vechi litosfere oceanice. Importanța locului nu se limitează, prin urmare, la geologia Greciei. Cercetările desfășurate aici au contribuit la una dintre marile revoluții științifice ale secolului al XX-lea: acceptarea teoriei tectonicii plăcilor.

Geologul francez Jan Brunn a cartografiat regiunea Pind–Vourinos în 1938 și 1939, înainte ca tectonica plăcilor să ofere explicația modernă pentru formarea munților și deplasarea continentelor. Rezultatele cercetărilor sale au fost reunite într-o lucrare publicată în 1956.

În 1959, după ce a analizat descrierile rocilor recuperate de pe dorsala medio-atlantică, Brunn a observat că acestea semănau cu rocile întâlnite în Vourinos și Pind. Asemănarea sugera că formațiunile aflate pe munții Greciei proveneau dintr-un mediu oceanic.

În anii ’60, geologul american Eldridge Moores a continuat studiile. Lucrarea sa din 1969 despre complexul ofiolitic Vourinos a arătat că succesiunea de roci poate fi comparată cu structura litosferei formate în zonele de expansiune a fundului oceanic. Descoperirea a devenit una dintre piesele care au consolidat noua teorie a tectonicii plăcilor.

Dovezile nu arată spectaculos pentru un vizitator neavizat. Nu există schelete uriașe sau urme imprimate clar în stâncă. Informația se găsește în ordinea straturilor, compoziția mineralelor, orientarea rocilor și contactele dintre formațiuni.

O parte a acestei vechi litosfere poate fi observată în zona Vourinos, în Valea Mesiano Nero și în tăieturile realizate de-a lungul drumului către Mănăstirea Zavorda. Panourile interpretative amplasate în geoparc traduc această istorie într-un limbaj accesibil vizitatorilor.

Citește și: VIDEO Meteora, priveliști care îți taie răsuflarea

 

Ce pot vedea turiștii în Geoparcul Grevena–Kozani

Geoparcul nu este o atracție compactă, iar distanțele dintre obiective pot fi mari. Pentru o explorare realistă sunt necesare o mașină și cel puțin două zile. Unele geosituri sunt accesibile direct de pe drum, în timp ce altele presupun drumeții sau parcurgerea unor șosele montane.

Zona Vounassa–Deskati este asociată cel mai direct cu expresia „Nașterea Europei”. Aici a fost amenajat un geotraseu care prezintă rocile vechi ale regiunii, ruptura Pangeei și apariția Oceanului Tethys. Deskati se află la aproximativ 68 de kilometri de Grevena, distanță parcursă cu mașina în aproape o oră.

La Vourinos, turiștii pot descoperi fragmentele fostei litosfere oceanice și Valea Mesiano Nero, un loc important atât geologic, cât și biologic. Compoziția neobișnuită a solului a favorizat apariția unor plante și specii de fluturi întâlnite doar în această zonă.

Un alt reper este Muntele Orliakas, fostul recif al Oceanului Tethys. În apropiere se află Cheile Portitsa, un canion cu pereți care ajung la aproximativ 300 de metri. Potrivit UNESCO, defileul ar fi fost săpat într-un interval geologic relativ scurt, după ce apa acumulată într-un lac glaciar a trecut printr-o fractură a rocii. La intrarea în chei se află un pod de piatră construit în secolul al XVIII-lea.

În partea estică a geoparcului se găsesc Boucharia și Nochtaria. Eroziunea a modelat aici coloane din argilă, pietriș și sedimente, unele protejate în partea superioară de câte o rocă mai dură. Formele seamănă cu niște coșuri, ciuperci uriașe sau mici turnuri și sunt uneori descrise drept o „mini-Cappadocie” a Greciei.

Povestea regiunii continuă la Muzeul de Istorie Naturală din Milia. Aici sunt expuse fosile ale animalelor care au trăit în zonă cu milioane de ani în urmă, inclusiv rămășițele unui mastodont din specia Mammut borsoni.

Unul dintre fildeșurile descoperite la Milia măsoară 5,02 metri și este considerat cel mai lung fildeș cunoscut al unui proboscidian. Piesa este atribuită unui mastodont, nu unui mamut, deși diferența este omisă în unele prezentări turistice.

Geoparcul mai cuprinde păduri vechi, poduri de piatră, mănăstiri bizantine și sate montane. Centrul principal de informare se află la intrarea în Siatista, iar informații despre trasee pot fi obținute și la Grevena, Mavranei și Aiani. Programul centrelor și accesul la geotrasee trebuie verificate înaintea călătoriei.

Citește și: Focar de West Nile în Grecia. Zeci de persoane au murit. „Pulverizarea insecticidelor nu este suficientă”, avertizează un specialist

 

De unde vine numele Europa

Povestea geologică nu are legătură directă cu personajul Europa din mitologia greacă. Coincidența dintre numele continentului și amplasarea geoparcului în Grecia permite însă întâlnirea a două istorii diferite.

În versiunea cea mai cunoscută a mitului, Europa era o prințesă feniciană, fiica regelui Agenor din Tyr sau Sidon, orașe aflate pe teritoriul actualului Liban. Zeus a văzut-o pe țărm, s-a transformat într-un taur alb și s-a apropiat de ea fără să o sperie.

După ce Europa s-a urcat pe spatele taurului, Zeus a traversat marea și a dus-o în Creta. Din legătura lor s-ar fi născut Minos, viitorul rege al Cretei, alături de Rhadamanthus și Sarpedon, în funcție de versiunea mitului.

Tradiția spune că numele prințesei a fost transferat ulterior continentului. Originea lingvistică a cuvântului nu este însă stabilită definitiv.

O explicație îl leagă de cuvintele grecești eurys, „larg”, și ops, „chip” sau „ochi”. Europa ar putea însemna astfel „cea cu chipul larg” sau „cea care privește departe”. O altă ipoteză pornește de la termeni semitici precum ereb, asociați apusului, serii și ținuturilor aflate la vest.

Numele geografic apare în literatura greacă arhaică. În Imnul homeric către Apollo, redactat probabil în secolul al VI-lea î.Hr., „Europa” desemna încă un spațiu mai restrâns, asociat Greciei continentale și diferențiat de Peloponez și insulele Mării Egee.

Câteva generații mai târziu, Herodot folosea deja împărțirea lumii în Europa, Asia și Libia, numele antic al unei mari părți din Africa. Istoricul recunoștea însă că nu știa cine denumise Europa și nici de ce continentul ar fi primit numele prințesei feniciene.

Herodot remarca și o contradicție: Europa provenea din Asia și, potrivit poveștii, ajunsese în Creta și apoi în Lycia, nu pe întinderea continentală pe care grecii o numeau Europa. Îndoiala lui arată că originea numelui era neclară încă din Antichitate.

Mitul a rămas însă unul dintre simbolurile continentului. Chipul Europei apare pe actuala serie de bancnote euro, inspirat de imaginea păstrată pe un vas grecesc vechi de peste două milenii.

De ce Grecia este considerată leagănul civilizației europene

Ideea că Grecia este leagănul civilizației europene nu înseamnă că primii europeni au apărut aici sau că toate elementele culturii continentului au o singură origine. Expresia descrie influența excepțională exercitată de lumea greacă asupra politicii, filosofiei, științei, literaturii și artei europene.

Povestea începe înaintea Atenei clasice. În Epoca Bronzului, civilizația minoică din Creta a creat una dintre primele societăți urbane și palatinale complexe din Europa. Palatele de la Knossos, Phaistos și Malia aveau sisteme administrative, spații ceremoniale, ateliere și rețele comerciale care legau insula de Egipt și Orientul Apropiat.

Minoicii nu vorbeau, din câte se cunoaște, limba greacă. Civilizația miceniană dezvoltată ulterior pe continent era însă grecofonă. Tăblițele administrative scrise în Linear B, descoperite la Knossos, Pylos, Micene, Tirint și Teba, conțin cea mai veche formă cunoscută a limbii grecești, datată în secolele al XIV-lea–al XIII-lea î.Hr.

După prăbușirea palatelor miceniene, lumea greacă s-a reorganizat în cetăți-stat. Polisul nu era doar un oraș, ci o comunitate politică în care cetățenii dezbăteau legi, războaie și probleme publice.

La Atena, reformele lui Clistene din 508–507 î.Hr. au pus bazele sistemului numit demokratia, „puterea poporului”. Democrația ateniană era directă, dar profund limitată după standardele actuale: drepturile politice aparțineau bărbaților liberi considerați cetățeni, în timp ce femeile, sclavii și străinii erau excluși.

Chiar și cu aceste limite, ideea că hotărârile publice pot fi discutate și votate de cetățeni a devenit un reper pentru gândirea politică europeană. UNESCO descrie Acropola Atenei drept locul în jurul căruia s-au născut democrația, filosofia, teatrul și libertatea de exprimare, valori care au influențat societățile occidentale până în prezent.

Filosofii greci au încercat să explice natura, societatea și comportamentul uman prin argumente care puteau fi analizate și contestate. Socrate, Platon și Aristotel au formulat întrebări și concepte care continuă să structureze filosofia, etica, politica și logica europeană.

În matematică, medicină și studiul naturii, savanții lumii grecești au sistematizat cunoștințe, au formulat demonstrații și au căutat explicații generale. Ei nu au pornit de la zero. Au preluat idei și tehnici din Egipt, Mesopotamia, Fenicia și din alte regiuni ale Mediteranei și Orientului Apropiat.

Inclusiv alfabetul grecesc a fost adaptat după scrierea feniciană. Grecii au introdus însă semne distincte pentru vocale, iar sistemul rezultat a stat ulterior la baza alfabetelor latin și chirilic. Această moștenire este, în același timp, o dovadă a influenței grecești și a schimburilor culturale din care ea s-a născut.

Teatrul european își găsește unul dintre principalele puncte de plecare în tragediile lui Eschil, Sofocle și Euripide și în comediile lui Aristofan. Istoriografia a fost modelată de Herodot și Tucidide, iar arhitectura greacă a oferit ordinele doric, ionic și corintic, reluate de romani și apoi de clădirile Renașterii și ale neoclasicismului.

Jocurile Olimpice antice, organizate la Olympia, au furnizat modelul simbolic pentru competiția internațională relansată în epoca modernă. Arta greacă a influențat felul în care corpul, proporția și idealul uman au fost reprezentate timp de peste două milenii.

Moștenirea nu a ajuns direct și neschimbată în Europa modernă. A fost răspândită de regatele elenistice, preluată de Roma, păstrată și reinterpretată în Imperiul Bizantin, tradusă și comentată de savanții lumii islamice și redescoperită în alte forme în timpul Renașterii occidentale.

Grecia este, prin urmare, unul dintre marile leagăne ale civilizației europene, dar nu singurul. Europa s-a format cultural și prin moștenirea romană, tradițiile iudaică și creștină, culturile celtice, germanice și slave, contactul cu lumea islamică și contribuțiile tuturor societăților care au locuit continentul.

Citește și: VIDEO Șoc în Atena. Femeie ucisă în numele credinței

Cât durează drumul din România

Pentru calcularea distanțelor, orașul Grevena poate fi folosit drept principal punct de acces. Geoparcul nu are o singură adresă, iar obiectivele sunt răspândite pe un teritoriu mai mare decât unele județe din România.

Din Calafat până la Grevena sunt aproximativ 653 de kilometri. În condiții normale de trafic, drumul durează în jur de opt ore și zece minute, fără pauze. Dintre principalele puncte de trecere din sudul României, aceasta este cea mai scurtă variantă.

Din Giurgiu până la Grevena sunt aproximativ 781 de kilometri și puțin peste nouă ore de condus. Traseul traversează Bulgaria, continuă prin Kulata–Promachonas și Salonic, iar ultima parte urmează autostrada Egnatia Odos.

Din Vama Veche, distanța crește la aproximativ 962 de kilometri, iar timpul estimat depășește 11 ore și jumătate. Ruta este mai puțin convenabilă pentru această parte a Greciei, dar poate fi utilizată de turiștii care pornesc deja de pe litoralul românesc.

Estimările nu includ pauzele, traficul sezonier, lucrările rutiere sau posibilele întârzieri de pe podurile peste Dunăre. România și Bulgaria au devenit membre depline ale spațiului Schengen la 1 ianuarie 2025, iar verificările sistematice ale persoanelor la frontierele terestre interne au fost eliminate.

Cei care aleg avionul pot folosi un zbor direct București–Salonic, cu o durată de aproximativ o oră și 20 de minute până la o oră și 45 de minute, în funcție de cursă. Orarul și frecvența zborurilor trebuie verificate pentru perioada călătoriei.

De la Aeroportul Internațional Salonic până la Grevena sunt aproximativ 181 de kilometri. Transferul cu mașina durează, în funcție de trafic, între două ore și două ore și jumătate. Pentru vizitarea geositurilor, închirierea unei mașini este cea mai practică soluție, deoarece transportul public nu leagă direct toate obiectivele.

Grevena–Kozani reunește trei povești diferite ale Europei. Prima este scrisă în roci și vorbește despre un continent desprins din Pangeea. A doua s-a născut din mitul unei prințese feniciene purtate de Zeus până în Creta. A treia începe cu civilizațiile, ideile și instituțiile grecești care au influențat lumea occidentală.

Pe indicatorul de lângă autostradă încap numai patru cuvinte. În spatele lor se află însă aproape un miliard de ani din istoria Pământului și una dintre cele mai lungi povești ale umanității.