Întrebarea inedită a fost aleasă pentru a demonstra cât de supăraţi sunt tinerii de alegeri, a explicat directorul Centrului UMass Lowell pentru testarea opiniei publice, Joshua Dick, care a realizat studiul.

Circa 53% dintre cei 1.247 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani întrebaţi au declarat că ar prefera ca un meteorit să distrugă lumea decât să ajungă republicanul Donald Trump în Biroul Oval.

Circa 34% dintre cei intervievaţi spun că ar fi mai bine să vină sfârşitul lumii decât să devină democrata Hillary Clinton preşedinte.

Iar 23%, adică aproape un sfert, preferă Apocalipsa în locul oricăruia dintre cei doi candidaţi.

Aproximativ 39% dintre tineri au declarat că ar vrea ca Barack Obama să se declare preşedinte pe viaţă şi să nu predea puterea nici către Trump, nici către Clinton.

De asemenea, 26% dintre alegătorii întrebaţi cred că ţara ar fi pe mâini mai bune dacă şi-ar alege următorul preşedinte prin loterie.

„Bineînţeles că nu credem că vorbesc serios. Faptul că unul din patru tineri aleg meteoritul gigantic transmite ceva despre dezamăgirea politică cu care se confruntă tineretul american”, a subliniat Dyck.

Situaţia actuală vine în condiţiile în care mobilizarea importantă a tinerilor l-a ajutat pe Barack Obama să ajungă la Casa Albă în 2008.


Sondajul a fost desfăşurat în intervalul 10-13 octombrie, iar eşantionul a inclus în mod intenţionat un număr mare de oameni care nu intenţionează să voteze. Astfel, numai 680 dintre ei sunt descrişi drept alegători probabili. Marja de eroare este de plus-minus 3,2%.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Scenariul NATO pentru război cu Rusia în 2027. Care ar fi primele țări invadate de ruși- antena3.ro

Citeste si: Animalele care nu vor mai putea fi ucise. Fermele se vor închide. Angajații trebuie să își găsească alt loc de muncă- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si