Maria s-a stins într-un spital din Polonia, după ce a așteptat peste 40 de ore la camera de gardă. Familia cere explicații pentru moartea femeii: „Vreau să știu adevărul”

Foto simbol

(Sursa foto: Unsplash)

Pacienta din Poznan, care suferea de cancer, s-a stins pe 23 iulie, după ce a așteptat 46 de ore la camera de urgență.

Femeia care suferea de cancer, cunoscută drept „doamna Maria”, a pierit în iulie, după ce a așteptat 46 de ore pe Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Regional de pe strada Lutycka.

În momentul în care s-a prezentat la unitatea medicală, femeia se confrunta cu diaree, vărsături, febră și deshidratare. La spital, aceasta a fost plasată într-o cameră în care standardele erau departe de cele normale pentru o unitate medicală.

Citește și: Ce se întâmplă cu centrala de la Cernavodă. Secretar de stat în Ministerul Energiei: „Nu ne putem juca cu redeschiderea”

Fiul Mariei susține că încăperea în care a fost internată era un spațiu de depozitare.

„Pe ușă scria că este magazie. Înăuntru erau pături, stații de andocare stricate și alte dispozitive nefuncționale. Nu exista fereastră, sonerie de chemare, ventilație sau măcar o măsuță pentru a pune un pahar cu apă”,

a explicat acesta, pentru Gazeta Wyborcza.

Femeia suferea și de paralizie parțială, dar a stat peste 46 de ore pe o saltea foarte dură. În tot acest timp nu a fost monitorizată constant. Familia acesteia spune că, în ciuda faptului că starea sa se degradase semnificativ, personalul medical nu a intensificat tratamentul.

Citește și: VIDEO Cristela Georgescu a povestit tot ce s-a întâmplat pe 21 septembrie: „Mi-am făcut așa o cruce și m-am rugat” Soția fostului candidat la prezidențiale, din nou la sediul DIICOT. Mai multe conturi ale lui Călin Georgescu, puse sub sechestru de DIICOT

Fiul femeii spune că a observat faptul că au existat dificultăți în stabilirea accesului intravenos, în timp ce pacienta avea halucinații, puls accelerat, membre reci și buze vinete. La un moment dat, Maria a fost mutată la secția de boli interne, unde medicii au constatat că starea ei era critică. Acolo a primit lichide, antibiotice, noradrenalină și oxigen, ulterior fiind intubată și transferată la Secția de Terapie Intensivă.

A doua zi, femeia a decedat.

Fiul doamnei a sesizat procuratura în acest caz și cere explicații cu privire la circumstanțele în care s-a produs moartea mamei sale: „Nu acuz personalul medical de vină, dar vreau să știu adevărul”.

Spitalul a precizat că tratamentul a fost corespunzător, dar a recunoscut că timpul pe care pacienta l-a petrecut pe Secția de Primiri Urgențe a fost mai lung pentru că nu existau paturi disponibile pe secțiile care necesită izolare.

Citește și: Bărbat devenit erou după ce a prins o fetiță care a căzut de la etajul trei. Incident dramatic în Berlin


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri