Monica Anghel este omul suprizelor. După ce a slăbit zeci de kilograme, vedeta a ales să se specializeze pe consiliere nutrițională și fitness. Pentru asta a ales un specialist din cadrul Federației Române de Fotbal, care să o ghideze.

Citește și: Monica Anghel, invitata lui Cosmin Cernat, în emisiunea ”Invitatul de 12”, de la Radio Impuls: “Mi-am luat și permisul de remorcă. În momentul de față am permis pentru categoriile B, E și vreau să fac și C-ul. Vreau să car cai în remorcă!”

”Eu cred că îmi vor fi de mare folos, în primul și-n primul rând, pentru mine. Știți bine că de 6 ani de când am început această transformare a mea sunt foarte interesată de acest aspect, de a fi sănătos.”, spune Monica Anghel.

Monica Anghel va susține examenul care o va califica drept specialist în domeniu

În această perioadă, antrenamentele Monicăi sunt mai intense, căci în numai câteva luni, artista va susține examenul care o va califica drept un specialist în domeniu. De altfel, cântăreața a învățat cum să pună în practică o parte din nouțiunile învățate la curs.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Am învățat cum să abordez un om care ar vrea să slăbească sau care vine la mine, dar nu vrea să slăbească sau care îmi pune întrebări doar de dragul de a le pune.”, continuă cântăreața.

Odată cu începutul verii, fanii artistei vor putea să beneficieze nu doar de vocea minunată, ci și de sfaturile utile din calitatea ei de trainer de fitness și consilier în nutriție.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si