O fată a ajuns la spital, după ce un coleg a vrut să se laude cu noua sa achiziție. Tânărul a creat panică în unitatea de învățământ din Ploiești

O fată a ajuns la spital, după ce un coleg a vrut să se laude cu noua sa achiziție. Tânărul a creat panică în unitatea de învățământ din Ploiești

Eleva de 13 ani ani a ajuns la spital cu stări de rău.

Incident periculos la o școală din Ploiești. Conform unor surse judiciare, la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, un elev a vrut să se laude în fața colegilor cu noua achiziție luată de pe internet, dar a reușit doar să-și bage colega în spital, în pauza dintre cursuri.

Citește și: VIDEO Cod galben de vânt pe litoralul Mării Negre! Vremea severă afectează porturile și turiștii

Fata a fost tratată în școală 

Și asta pentru că adolescentul a folosit un spray irritant lacrimogen pe holul școlii. Incidentul a avut loc joi, pe 15 octombrie 2026, în Ploiești, acolo unde s-a și chemat ambulanța, prin apel la numărul unic de urgență 112, și unde a fost chemată și mama minorei.

Medicii au ajutat-o pe copilă la fața locului, după ce a inhalat vaporii substanţei pulverizate, făcând-o să acuze stări de rău, mama refuzând ca minora să fie transportată la spital.
 

În urma celor întâmplate, poliţiştii au deschis dosar penal pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în acest caz.

Citește și: S-a dat alarma la un liceu din Baia Mare. Un elev și-a amenințat colegul, după o ceartă, cu o armă albă

”Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Ploieşti, la data de 15 octombrie 2026, au fost sesizaţi, de către o femeie, prin Dispeceratul Poliţiei Municipiului Ploieşti, cu privire la faptul că, pe holul unui liceu din municipiul Ploieşti, se simte un

miros înţepător, provenit de la un spray. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat un elev de 15 ani, care ar fi pulverizat pe holul unităţii de învăţământ substanţă dintr-un spray iritant lacrimogen, cu scopul de a-şi impresiona colegii, fără a exista vreun conflict”, informează, joi, reprezentanţii Poliţiei judeţului Prahova.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri