Conform datelor furnizate de Poliţia Judeţeană Bacău, vineri, 14 octombrie 2022, ofițerii Biroului pentru Protecţia Animalelor au sancționat contravențional cu suma de 3.000 de lei o femeie din municipiul Bacău acare a abandonat în dreptul unei clinici veterinare din localitate doi pui de câine în vârstă de aproximativ trei luni.
Cum a fost identificată femeia care a abandonat cățelușii
Polițiștii au reușit să o identifice pe femeia în cauză cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele supraveghere din zonă. Cei
doi cățeluși au ajuns în grija unei fundaţii care se ocupă cu protecţia animalelor.
Citeste si: Un tânăr a fost găsit înconștient într-un șanț, în urma unui accident rutier
Conform legii în vigoare, abandonarea animalelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei.Tot prin lege, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, dar şi a metişilor acestora, nerespectarea acestei obligaţii legale fiind contravenţie, care se sancţionează cu sume cuprinse între 5.000
şi 10.000 lei.
Un câine a fost salvat de alpinişti, dintr-un puţ adânc de 12 metri în Brașov
Un cățeluș a fost salvat de alpiniştii din cadrul ISU Braşov, dintr-un puţ adânc de 12 metri. Operaţiunea salvatorilor a durat mai bine de o oră.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Reprezentanții ISU Braşov au transmis că vineri, 14 octombrie 2022, echipajele au intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un puţ adânc de 12 metri, în localitatea Purcăreni, județul Brașov.
Citeste si: Un alt accident a avut loc pe „șoseaua morții“. Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit
„Un localnic care trecea prin zonă a auzit zgomotul făcut de animal şi a anunţat politia locală din localitate. Ajungi la faţa locului, poliţiştii locali au cerut ajutorul pompierilor care s-au deplasat imediat cu două autospeciale şi un echipaj de alpinişti”, au mai transmis reprezentanții ISU Braşov.
După aproximativ o oră de intervenție, cățelul a fost scos în siguranță de către salvatorii din Brașov.
Citeste si: Clipe de groază pentru o femeie. Autoritățile au intervenit pentru a fi scoasă dintr-o fântână