1 din 2 | Femeia din Ecuador care s-a trezit în sicriu înainte de înmormântare, a decedat după câteva zile de la incident.
2 din 2 | Bella Montoya, în vârstă de 76 de ani, a fost declarată moartă pentru prima dată de un medic de la un spital din orașul Babahoyo săptămâna trecută.
Femeia din Ecuador care s-a trezit în sicriu înainte de înmormântare, a decedat după câteva zile de la incident.
O ecuadoriană a murit la câteva zile după ce cei care au participat la înmormântarea ei au fost șocați să o găsească în viață în sicriu, scrie BBC.
Femeia suferea de o boală gravă
Bella Montoya, în vârstă de 76 de ani, a fost declarată moartă pentru prima dată de un medic de la un spital din orașul Babahoyo săptămâna trecută. Însă, când cei care au participat la priveghiul ei au auzit-o bătând în sicriu, iar aceasta a fost imediat transportată de urgență la același spital pentru tratament.
După șapte zile la terapie intensivă, ministerul ecuadorian al sănătății a confirmat vineri că aceasta a murit în urma unui accident vascular cerebral ischemic. Comunicatul ministerului a adăugat că aceasta a rămas sub "supraveghere permanentă" în timp ce se afla la spital.
Citește și: Două persoane și-au pierdut viața într-un accident, pe un drum din judeţul Prahova
Vorbind pentru un ziar local, fiul ei,Gilbert Barbera, a declarat: "De data aceasta, mama mea chiar a murit. Viața mea nu va mai fi la fel". În urma decesului său din 16 iunie, doamna Montoya a fost dusă din nou la aceeași casă funerară înainte de înmormântarea ei într-un cimitir public, relatează presa locală.
Presa locală a relatat că doamna Montaya suferea de o afecțiune numită catalepsie- în care o persoană are convulsii, își pierde cunoștința, iar corpul devine rigid.
Ministerul ecuadorian al Sănătății a reunit o comisie de experți pentru a analiza cazul ei.Citește și: Ioana suferă de 17 ani de epilepsie, iar boala s-a agravat. Aceasta are nevoie de ajutorul nostru
Doamna Montoya a fost așezată într-un sicriu și dusă la casa funerară din Babahoyo, la sud-vest de capitala Quito, după ce a fost declarată moartă pe 9 iunie.
Însă, după aproape cinci ore petrecute înăuntru, femeia a gâfâit după ce rudele sale au deschis sicriul pentru a-i schimba hainele pentru înmormântare.Câteva minute mai târziu, ea a fost scoasă cu targa de către pompieri și transferată înapoi la același spital. Bella Montoya nu este singura persoană care a "revenit la viață" după ce a fost declarată oficial moartă. În februarie, o femeie în vârstă de 82 de ani a fost găsită respirând în timp ce zăcea într-o casă funerară din statul New York.