Principalele obiective ale Guvernului Luca Niculescu. Traian Băsescu este sceptic față de promisiunile lansate de PSD: „Mi-e greu să cred că vor putea să facă indexări de pensii, salarii și alte cheltuieli”

Luca Niculescu

(Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Fostul președinte Traian Băsescu este sceptic cu privire la promisiunile lansate de social-democrații intrați la guvernare alături de Luca Niculescu.

Luca Niculescu a obținut marți, 20 octombrie, majoritatea parlamentară necesară învestirii Guvernului, cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă” dintr-un total de 338 de voturi exprimate. Noul Executiv a avut deja prima ședință, defășurată după votul din Parlament.

Premierul a declarat că prioritățile echipei sale, care va guverna în perioada 2026-2028, sunt reformele economice, investiții în infrastructură, digitalizare și politici sociale, principalul scop fiind menținerea țintei de deficit bugetar.

Printre promisiunile noului Executiv se regăsesc și indexarea și eliminarea CASS pentru pensii, măsura față de care Traian Băsescu și-a exprimat scepticismul.

Traian Băsescu, sceptic față de promisiunile lansate de PSD

Traian Băsescu consideră că procesul de redresare economică a României a început în perioada guvernului condus de Ilie Bolojan și subliniază diferența dintre redresare economică și bunăstarea oamenilor. Fostul președinte s-a arătat sceptic cu privire la promisiunile de guvernare lansate de PSD, mai ales cea despre indexarea salariilor și a pensiilor.

”Procesul de redresare economică este pornit de Bolojan. Acest proces de consolidare fiscală este un proces care face parte din redresarea economică. Dacă vă referiți la creșterea bunăstării, aici avem probleme. N-aș putea spune că declarațiile pe care le-au făcut liderii PSD se vor împlini foarte repede. Mi-e greu să cred că vor putea să facă indexări de pensii, salarii și alte cheltuieli(...) Va trebui să vedem ce se întâmplă cu încasările și cheltuielile în prima parte a anului 2027.

Nu se pot repezi, cu situația pe care o au acum, să treacă la indexări. Eu cred că vor fi prudenți”, a declarat Traian Băsescu, potrivit B1 TV.

Citește și: VIDEO Guvernul Luca Niculescu, învestit după o criză de peste șase luni. Ce urmează pentru noul executiv

Principalele obiective ale Guvernului Luca Niculescu

Programul de guvernare al noului Executiv vizează o serie de reforme și investiții strategice pentru dezvoltarea României în perioada 2026-2028.

Principalele priorități sunt reducerea treptată a deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 2030, menținerea cotei unice de impozitare și eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 2027. Tot pe partea economică, Guvernul își dorește implementarea platformei e-bugetNG și a unui pachet economic de 3 miliarde de euro pentru producția locală, tehnologie și apărare.

Guvernul Luca Niculescu și-a propus reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română, implementarea unui profil de risc pentru marii contribuabili și extinderea portofelului de identitate digitală RO Wallet.

În domeniul digitalizării, alte măsuri includ crearea Oficiului pentru Licență Industrială și dezvoltarea Cloud-ului Privat Guvernamental.

La capitolul infrastructură, noul Guvern își propune să depășească pragul de 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până în 2028, să reabiliteze 500 km de cale ferată și să achiziționeze trenuri electrice noi, iar în sectorul energetic să adauge 5.800 MW din surse regenerabile și centrale pe gaze până în 2027.

Pe politica externă, Guvernul Luca Niculescu își dorește creșterea bugetului apărării la 5% din PIB pentru a sprijini parteneriatul strategic cu SUA, NATO și UE, precum și consolidarea relațiilor cu Republica Moldova.
Nu în ultimul rând, Executivul are o serie de măsuri sociale, cum ar fi ceșterea anuală a pensiilor, adoptarea unei noi legi unitare a salarizării, finalizarea spitalelor regionale din Iași, Cluj-Napoca și Craiova, și dezvoltarea unui bacalaureat bazat pe competențe.

„Deficitul este ceva în care trebuie să ne încadrăm, face parte din acordurile internaționale la care participăm, angajamentele pe care ni le-am asumat și știți cât de fragilă este linia pe care ne aflăm.

Am trecut de trei agenții de rating cu bine, dar foarte la limită la finalul, la mijlocul acestui an. Avem vizita lor din nou la începutul anului viitor(...)

În ceea ce privește cifre exacte, sincer, vi le pot da după ce vedem ceva mai bine cum stăm cu încheierea acestui an din punct de vedere fiscal-bugetar(...)

În momentul de față, răspunsul este același, vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până la finalul anului. Evident că nu este dorința nimănui de a introduce taxe noi și vom face tot ce putem pentru ca cei mai vulnerabili, în orice caz, să fie protejați(...) Evident că toți ne dorim să trăim mai bine. Dar încă o dată vă invit să citiți programul de guvernare. Ce este acolo vom face.(...) Noi dorim încă o dată ca oamenii să trăiască mai bine, dar toate aceste decizii despre care vorbiți le vom lua nu prin declarații la televizor, le vom lua în ședințe de guvern cu avizul Ministerului Finanțelor și cu semnătura premierului, nu la TV”, a declarat premierul Luca Niculescu, în timpul primei conferințe de presă de la Palatul Victoria.

Guvernul Luca Niculescu este format din miniștri independenți și membri PSD:

Prim-ministru: Independent: Luca Niculescu
Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne: PSD: Marian Neacșu
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii: PSD: Ștefan-Ovidiu Popa
Ministrul Finanțelor: Independent: Alexandru Nazare
Ministrul Afacerilor Externe: Independent: Sebastian-Dănuț Neculăescu
Ministrul Justiției: PSD: Radu Marinescu
Ministrul Apărării Naționale: PSD: Ștefan-Radu Oprea
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: PSD: Daniel-Cătălin Zamfir
Ministrul Delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Independent: Costinel-Bogdan Dumitru
Ministrul Energiei: Independent: Dumitru Chisăliță
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: PSD: Florin-Ionuț Barbu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: PSD: Natalia-Elena Intotero
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: PSD: Marcel-Alexandru Stoica
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: PSD: Alexandru-Mihai Ghigiu
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: PSD: Petre Florin Manole
Ministrul Sănătății: PSD: Alexandru-Florin Rogobete
Ministrul Educației și Cercetării: Independent: Valentin-Sorin Costreie
Ministrul Delegat pentru Învățământ Preuniversitar: PSD: Sorin-Gabriel Ionescu
Ministrul Culturii: Independent: Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri