Defrisare masiva în centrul Capitalei, la doi pasi de Palatul Cotroceni. Zeci de arbori dintr-o zona verde au fost taiati în doar câteva zile. O parte din terenul pe care erau copacii a fost retrocedat, iar activistii de mediu sustin ca proprietarii încearca astfel sa fenteze legea, ca sa poata ridica, în viitor, cladiri de birouri acolo. Cert e ca pomii au fost taiati ilegal, spun reprezentantii Primariei, astfel ca vinovatii risca pâna la trei ani de închisoare.
„Un arbore multitulpina, foarte valoros, sanatos complet. Nu exista niciun fel de putregai la radacina. si uitati-va: una, doua, trei, patru, cinci, sase tulpini!”, explica Dan Trifu, vicepresedintele Fundatiei EcoCivica.
În doar câteva zile, mai bine de 50 de copaci din zona Razoare au fost pusi la pamânt cu drujba.
Terenul pe care erau arborii este la doi pasi de Palatul Cotroceni si Primaria Capitalei
„Este clar ca au taiat azi-noapte sau probabil pe acea ploaie torentiala au venit si au taiat tot ce vedeti verde acum. Restul, cu câteva zile înainte, ca se vede ca i-a prins caldura”, explica Dan Trifu, activist de mediu.
Unii dintre arborii doborâti au mai bine de 40 de ani vechime.
„Au defrisat pur si simplu terenul si acum vor face la fel ca alti proprietari, stiti si cazul din Parcul Tineretului, în care vor spune ca nu mai sunt arbori si a fost vegetatie spontana si a trebuit sa curatam terenul”, explica vicepresedintele EcoCivica.
Activistii de mediu au sesizat deja Primaria Capitalei.
„La directia noastra nu a intrat nicio solicitare pe tema defrisarilor sau toaletarilor pe zona în discutie”, a declarat pentru Digi24 Cristina Enache, inspector al Directiei de Mediu din Primaria Capitalei.
Inspectorii Primariei si politistii locali au facut deja masuratori si încearca sa dea de urma celor care detin parcela de teren.
Ancheta nu se va opri însa aici.
Acum este rândul inspectorilor silvici sa vina si sa evalueze ce cantitate totala de lemn a fost defrisata. În functie de aceasta se va stabili si încadrarea faptei. Legea spune ca este suficient sa defrisezi cinci metri cubi de lemn pentru a putea fi condamnat la închisoare.
Vinovatii ar putea sta între sase luni si doi ani la închisoare. Pedeapsa poate ajunge însa si la trei ani, daca magistratii stabilesc ca fapta are consecinte deosebit de grave.

Cert e ca pomii au fost taiati ilegal, spun reprezentantii Primariei, astfel ca vinovatii risca pâna la trei ani de închisoare.„Un arbore multitulpina, foarte valoros, sanatos complet. Nu exista niciun fel de putregai la radacina. si uitati-va: una, doua, trei, patru, cinci, sase tulpini!”, explica Dan Trifu, vicepresedintele Fundatiei EcoCivica.

În doar câteva zile, mai bine de 50 de copaci din zona Razoare au fost pusi la pamânt cu drujba, scrie Digi24.

Terenul pe care erau arborii este la doi pasi de Palatul Cotroceni si Primaria Capitalei

„Este clar ca au taiat azi-noapte sau probabil pe acea ploaie torentiala au venit si au taiat tot ce vedeti verde acum. Restul, cu câteva zile înainte, ca se vede ca i-a prins caldura”, explica Dan Trifu, activist de mediu.


Unii dintre arborii doborâti au mai bine de 40 de ani vechime.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

„Au defrisat pur si simplu terenul si acum vor face la fel ca alti proprietari, stiti si cazul din Parcul Tineretului, în care vor spune ca nu mai sunt arbori si a fost vegetatie spontana si a trebuit sa curatam terenul”, explica vicepresedintele EcoCivica.
Activistii de mediu au sesizat deja Primaria Capitalei.

„La directia noastra nu a intrat nicio solicitare pe tema defrisarilor sau toaletarilor pe zona în discutie”, a declarat pentru Digi24 Cristina Enache, inspector al Directiei de Mediu din Primaria Capitalei.

Inspectorii Primariei si politistii locali au facut deja masuratori si încearca sa dea de urma celor care detin parcela de teren. Ancheta nu se va opri însa aici.

Acum este rândul inspectorilor silvici sa vina si sa evalueze ce cantitate totala de lemn a fost defrisata. În functie de aceasta se va stabili si încadrarea faptei. Legea spune ca este suficient sa defrisezi cinci metri cubi de lemn pentru a putea fi condamnat la închisoare.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Vinovatii ar putea sta între sase luni si doi ani la închisoare. Pedeapsa poate ajunge însa si la trei ani, daca magistratii stabilesc ca fapta are consecinte deosebit de grave.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si