Ultimul bilanţ oficial, provizoriu, anunţa sâmbătă că s-au găsit 34 de corpuri în mareea de noroi care s-a revărsat din baraj, însă pompierii au anunţat duminică faptul că s-au înregistrat alte trei corpuri.

Căutarea unor supravieţuitori, care urma să fie reluată duminică dimineaţa, după ce a fost întreruptă sâmbără seara, a fost suspendată din cauza alertei lansate din cauza riscului ruperii altui baraj.

”Acest risc este real, iar de aceea echipele noastre şi-au întrerupt căutările şi se consacră numai evacuării populaţiei care locuieşte în zone ce ar putea fi afectate”, a declarat pentru presă

şeful corpului local al pompierilor, Pedro Aihara.

”Imediat ce alarma a fost dată, pompierii au început să evacueze satele cele mai apropiate de baraj”, a anunţat el.

Sirenele au răsunat duminică, la ora locală 5.30 (9.30, ora României), în această localitate cu 39.000 de locuitori din Minas Gerais, trezind din somn o populaţie deja traumatizată de dramă şi afectată de faptul că nu a primit veşti despre apropiaţi daţi dispăruţ de două zile.

EVACUARE DE URGENŢĂ

”Atenţie, evacuare generală în zonă, căutaţi să ajungeţi în locuri cât mai înalte în oraş. Evacuare de urgenţă”, s-a anunţat la difuzoare.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

”Eram acasă, sirena m-a trezit din somn şi am văzut salvatori fugind către uşa noastră, cerându-ne să evacuăm”, a declarat pentru AFP José Maria Silva, în vârstă de 59 de ani.

”Am văzut mulţi oameni care ieşeau fugind, disperaţi, şi am auzit la dufuzoare spunându-se că alt baraj este în pericol să se rupă”, a declarat un instalator, Sagner Miranda, în vârstă de 29 de ani.

”Cei care nu au maşină au plecat pe jos, cu saci în spate, luând tot ceea ce puteau. Sunt copii, persoane în vârstă”, a adăugat el.

Compania minieră Vale a anunţat într-un comunicat că a acţionat alarmele după ce a ”detectat o creştere a nivelului apei în Barajul VI”, o structură care face parte din mina Corrego do Feijao, al căreibaraj s-a rupt vineri.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Tradiția pe care Lora a refuzat să o respecte la nuntă: ”Este un obicei barbar”- radioimpuls.ro

Citeste si: Uleiul care te ajută să ai un somn profund şi odihnitor. Lidia Fecioru: "Ne ajută să ne calmăm frica de a nu fi auziți și văzuți"- antena3.ro

Întreprinderea a subliniat că Barajul VI ”nu conţine deşeuri miniere”, ci aproximativ 3-4 milioane de metri cubi de apă.

Sâmbătă, baletul funebru al elicopterelor nu a încetat totată ziua, în încercarea de găsi vreun semn de viaţă în dărâmături de clădiri şi vehicule.

Salvatori au găsit un autocar destinat salariaţilor complet împotmolit, în care se aflau mai multe corpuri fără viaţă, care nu au fost scoase şi înregistrate în mod oficial.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si