El a mai precizat, în privinţa vaccinării antigripale, că până în prezent au fost achiziţionate două milioane de doze, iar începând din acest an pentru copiii între 6 luni şi 3 ani se asigură vaccinarea antigripală gratuită.

"Este important să facem un apel în continuare pentru a se continua vaccinarea din cadrul Programului naţional de vaccinare. Medicii de familie au pregătit toate măsurile pentru a continua vaccinarea în condiţii de siguranţă.

Ministerul Sănătăţii împreună cu medicii de familie deţin stocurile pentru toate vaccinurile din Programul naţional de vaccinare şi aşa că facem un apel la continuarea vaccinării pentru copii în condiţii diferite de distanţare socială", a afirmat Baciu, la dezbaterea online "Reforma în sănătate. Ce s-a schimbat în pandemie", organizată de DC Media Group.

Vaccinarea antigripală

Baciu a mai spus că s-a încheiat procedura de achiziţionare pentru aproximativ două milioane de doze de vaccin antigripal.

"Fac referiri şi despre vaccinarea antigripală, există câteva îmbunătăţiri anul acesta. În primul rând, identificarea nevoilor, cartografierea, care se făcea până anul acesta undeva în lunile iulie, august, septembrie, a fost finalizată undeva în luna martie. Deci, avem o inventariere şi a necesarului de vaccin antigripal pentru persoanele la risc, în momentul de faţă practic avem o inventariere în jurul la 3 milioane de pacienţi, care este mult mai mult decât a fost până anul trecut.

Mai mult decât atât, Ministerul Sănătăţii a demarat procedura de achiziţie, în baza acordului cadru care este în funcţiune, iar până în momentul de faţă au fost achiziţionate, s-a încheiat procedura pentru în jur de două milioane de vaccinuri", a menţionat Baciu.

Citeste si: Când va fi gata vaccinul românesc împotriva COVID-19?

El a adăugat că cei care fac parte din grupele de risc pot să se înscrie în continuare la medicul de familie pentru vaccinarea antigripală.

"Pentru cei care nu s-au înscris la medicul de familie, pentru cei care fac parte din grupele de risc, fie că vorbim de persoanele în vârstă, fie că vorbim de copii, pacienţi cu boli cronice, cadre medicale, important este de ştiut că se pot înscrie în continuare, pentru că funcţionăm în baza unui acord cadru, astfel încât se pot accesa suplimentări, dacă există nevoie", a spus Baciu.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Potrivit lui Baciu, copiii cu vârste între 6 luni şi 3 ani pot fi vaccinaţi antigripal gratuit.

Vaccin
Vaccin

Citeste si: Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: 30.000 de români vor fi testaţi

"Un alt element important, o noutate pentru anul acesta, pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 3 ani se asigură vaccinarea antigripală în mod gratuit începând cu anul acesta şi este important în a avea o bună comunicare cu medicul de familie pentru a gestiona cât mai bine această situaţie şi pentru a ne găsi sezonul gripal pregătiţi. Anul acesta Ministerul Sănătăţii a făcut demersuri importante pentru a ne găsi toamna mult mai bine pregătiţi decât am fost anii trecuţi", a menţionat Baciu.

Vaccinul pentru rujeolă

Baciu a afirmat, referitor la rujeolă, că sunt zone cu o acoperire vaccinală scăzută.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

"Cu privire la rujeolă, ştim cu toţii că există zone în care este o acoperire vaccinală scăzută şi, din acest punct de vedere, este important să facem un apel să continue vaccinarea, pentru că există şi alte boli infecţioase pentru care, din fericire, avem o terapie preventivă, spre deosebire de infecţia cu SARS-CoV-2. Şi este important să o utilizăm", a mai spus secretarul de stat.

Citeste si: Țânțarii pot transmite coronavirusul la oameni? Răspuns surprinzător dat de OMS


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si