În urma ploilor abundente, astăzi, 19 iunie 2020, un baraj din zona Lugoj s-a rupt, iar patru ferme aflate în vecinătate au căzut pradă viiturii. Autoritățile au intervenit și au salvat 20 de persoane, dar și câteva sute de animale.

„Strigătul de ajutor al cățelului nu a fost în zadar, iar colegii noștri l-au salvat cu câteva momente înainte ca apa să-l depăsească!

În urma ploilor abundente, astăzi, un baraj din zona Lugoj s-a rupt, iar patru ferme aflate în vecinătate au căzut pradă viiturii. Colegii noștri au intervenit să evacueze 20 de persoane, dar și câteva sute de animale. Din fericire, toți oamenii și animalele au fost salvate, iar misiunea a fost un succes!

Imagini emoționante cu patrupedul salvat din calea viituri

câine salvat viitură

Deviza scrisă pe uniformă, dar și în suflet, “Cu viața mea, apăr viața!”, a fost respectată cu sfințenie și azi!
Dragi salvatori, MULȚUMIM pentru permanentul efort, pentru dăruire și pentru dragostea față de oameni!
Sute de lucrători ISU, sprijiniți de cadre MAI vor interveni permanent în aceste zile în zonele aflate sub amenințare hidrologică și de vreme rea.

Un weekend în siguranță să avem toți!” au transmis reprezentanții MAI.

Citeste si: Detalii despre copilul din România născut cu COVID-19

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Familii cu copii, salvate de la moarte. Localități întregi au fost măturate de viituri violente. Imagini dramatice

Citeste si: VIDEO| Iranian urmărit, găsit mort într-un hotel din centrul Capitalei

Patrupedul a fost salvat din calea viituri și îngrijit de autorități.

Citeste si: Rebel Wilson a slăbit enorm! Actrița arată WOW!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si