MAE: Atenționare de călătorie în țara cu zeci de mii de turiști români
Autoritățile din Grecia au avertizat că în perioada 24-26 iulie există pericol ridicat de incendii, în mai multe zone din țară, a transmis, joi, MAE român.
Regiunile afectate sunt: Attica, Viotia, Korinthia, Argolida, insula Evia și Insula Lesvos.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 şi ale Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
MAE reaminteşte că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, mai exact codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.
Citeste si: Angajat al Ministerului Economiei, confirmat cu coronavirus
Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.
Citeste si: Cât costă un certificat fals pentru test negativ de COVID-19, la intrarea în Grecia
„Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs”, a mai precizat MAE.