„Localnicii din comuna Dolhești, suspectau, totuși, că ceva rău s-ar petrece în casa terorii, unde, la mansardă, pastorul înrolat în cultul Martorii lui Iehova, amenajase un fel lăcaș, unde se adunau adepții și le predica vorbe de-a dreptul cutremurătoare.” (sublinierea noastră)

Aceeași informație greșită este menționată și în materialul video care a fost prezentat la Știrile KanalD și care este inclus în articol. (începând cu minutul 2:40.)

Cultul creștin Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova” dezminte categoric informația conform căreia acest individ face parte din cultul creștin Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”. Martorii lui Iehova au un înalt respect față de viață și față de aproapele și condamnă categoric astfel de fapte reprobabile. O persoană care practică astfel de atrocități trebuie să răspundă în fața autorităților cu privire la faptele sale. Potrivit Bibliei, Dumnezeu urăște astfel de fapte care aduc atingere vieții și demnității umane și le va pune capăt. (Cartea biblică Apocalipsa, capitolul 21, versetul 4) Mai menționăm și că în comuna Dolhești, Martorii lui Iehova nu au un lăcaș de cult pentru întrunirile lor religioase. În plus, din săptămâna 2-8 martie 2020, când s-au luat primele măsuri împotriva pandemiei cu COVID-19 de către autorități, lăcașurile de cult ale Martorilor lui Iehova din toată țara nu au mai fost folosite pentru întrunirile creștine, acestea desfășurându-se doar online.

Vă reamintim că în armonie cu Codul deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, articolele 2 și 3 afirmă:

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

„Articolul 2. Ziaristul poate da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil, le-a verificat, de regulă, din mai multe surse credibile.

Articolul 3. Ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte. Ştirea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale.”.

Iar articolul 5 mai afirmă:

„Articolul 5. Ziaristul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor
implicate în cazul unor păreri divergente. Nu se vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere. Se va avea în vedere respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor, până când o instanţă juridică nu se va pronunţa. Se va evita publicarea comentariilor şi luărilor de poziţie asupra unor cauze aflate pe rol în justiţie. Aceasta nu exclude relatările obiective asupra faptelor în evoluţia lor.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Ziaristul nu se substituie instituţiilor şi puterilor publice.”.

Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să faceți publică această dezmințire atât la Știrile KanalD, cât și rectificând acest articol. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a vă acționa în instanță în scopul ocrotirii dreptului la imagine garantat de art. 30, alin. (6), din Constituție și art. 73 din Codul Civil, ca urmare a lezării imaginii publice prin prezentarea unor informații false, și de a pretinde obligarea dumneavoastră la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de imagine cauzat. De asemenea, ne rezervăm dreptul și de a sesiza CNA-ul pentru informația greșită pe care ați prezentat-o la știrile dumneavoastră, în cazul în care nu o veți dezminți cât mai repede în cadrul aceluiași program de știri. Vă rugăm să ne trimiteți o confirmare imediat ce dezmințirea a fost făcută.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si