Tânărul în vârstă de 22 de ani a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare, acolo unde a spus că vrea să-și ducă la capăt toate visele pentru a-l face mândru de regretatul său tată, care a plecat la Ceruri mult prea devreme.

Fostul concurent „Puterea dragostei” este conștient că acesta a fost planul lui Dumnezeu și este convins că tatăl său va fi printre îngeri, de unde va veghea fiecare pas pe care-l va face el pe Pământ.

Paul chiar i-a promis răposatului său părinte că va fi un om bun.

Paul de la Puterea Dragostei trece prin clipe grele

Paul de la Puterea Dragostei vorbește despre ziua morții tatălui să că ar fi o zi „blestemată”, mai ales că bărbatul a murit cu foarte puțin timp înainte de Crăciun. Tânărul din Turda nu va uita niciodată momentul în care a aflat că și-a pierdut părintele.

„Azi, 19 decembrie, o zi blestemată, o zi în care s-a stins una dintre persoanele dragi mie. Și aceasta fiind tatăl meu…Tatăl meu natural, sânge din sângele meu s-a stins astăzi!

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Într-o oribilă zi! Într-o săptămână oribilă cu probleme! În luna de Crăciun! Înainte cu câteva zile de Crăciun! De unde a provenit acest chin înainte de Crăciun? A cui să fie vina?

Citeste si: Alexandra de la „Puterea Dragostei”- pusă la zid de cuplul Mădălina și George: „Ești inexistentă!”

Totodată eu tot cred în Dumnezeu și îl iubesc pe Dumnezeul meu pentru că știu că acolo sus o să fii bine și îngerii domnului o să fie lângă tine și o să aibă grijă

de tine! Și o să vezi că o să te fac mândru!

Și o să urmărești de acolo de sus din ceruri cum o să îmi împlinesc toate visele! Îți promit asta, tată! Dumnezeu să fie cu tine …și odihnește-te în pace!”, a scris fostul concurent de la „Puterea Dragostei” pe rețelele de socializare în memoria tatălui său.

În prezent, Paul este susținut de familie și de noua iubită, acesta fiind eliminat din casa Puterea Dragostei după un scandal monstru cu Marinescu

Mesajul tânărului a fost însoțit de o manea de-a lui Adrian Minune, una dintre preferatele tatălui lui Paul Daniel Gheți. Melodia este una emoționantă, cu această ocazie tânărul spunând că-și iubește părintele chiar dacă acesta nu mai este printre noi.

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: După două ierni călduroase, Europa trebuie să se pregătească pentru temperaturi scăzute. Cum ar putea La Nina să crească prețurile- antena3.ro

Citeste si: Ligi de la „Puterea Dragostei”- schimbare de look. Oare decizia blondinei a fost influențată de Livian?!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si