Medicul infecţionist Anamaria Dobrota a vorbit în exclusivitate pentru news.ro despre mutațiile virusului COVID-19. Specialistul a explicat că virusurile suferă mutații atunci când se multiplică de mai multe ori. Același lucru se întâmplă și acum în România.

„Acest lucru este foarte bine cunoscut şi în privinţa altor familii de virusuri, cel mai elocvent exemplu este gripa. Gripa îşi schimbă tulpina de la un sezon la altul, de la o emisferă la cealaltă, de asta în fiecare an avem un alt tip de vaccin, o alta conformaţie a vaccinului şi a tulpinilor pe care le găsim în vaccinul

produs şi, intr -adevar aceste shimbări genetice au loc în momentul în care avem foarte multe replicări ale virusului şi o rată a infecţiozităţii crescută, pentru că atunci se produce mutaţia, când virusul se replică de foarte foarte multe ori. Orice organism încearcă să se perfectioneze, inclusiv cel uman, de la o generaţie la alta, practic doar acei indivizi care sunt cei mai puternici vor rezista”, spune dr. Dobrotă.

Ne vom obişnui cu vaccinul anti-COVID, aşa cum am facut-o cu cel antigripal

mutații virusul covid 19
Mutații coronavirus.[Sursa foto: PixaBay]


„Am putea avea aceasta posiblitate, de aceea trebuie sa fim vigilenţi şi să observăm constant aceste mutaţii, să vedem unde anume, pe ce parte a virusului are loc mutaţia şi cum se transformă, ca să ştim dacă vaccinurile mai sunt eficiente sau nu şi ce eficienţă o să aibă şi dacă va trebui să ne vaccinăm o dată pe an, poate de două ori la doi ani, şi aşa mai departe”, explică
medicul.

Citeste si: Coronavirus în România, 24 februarie 2021. Câte cazuri noi de COVID-19 sunt? Bilanțul pe județe și numărul de teste efectuate

Încă nu se ştie dacă tulpina britanică a virusului dă forme mai grave de boală

“Categoric ştim că se răspândeşte mult mai repede, că are o virulenţă mai mare, că e mai contagioasă.

Dacă este sau nu mai periculoasă, adică dacă dă forme mai grave de boală, asta nu a fost dovedit, va trebui să observăm în cursul următoarelor luni dacă pacienţii care sunt infectaţi cu această tulpină dezvoltă şi forme mai grave, comparativ cu celelalte loturi de pacienţi”, a adăugat specialistul.

Dr. Dobrotă: Trebuie să luăm în calcul scenariul în care va creşte numărul de infectări

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Citeste si: Cum se simte acum femeia care a suferit prima reacție severă post-vaccin, de tip anafilactic

„Trebuie să luăm în considerare şi acest scenariu şi din acest motiv trebuie să reamintim constant populaţiei să respecte regulile de distanţare, să încerce să limiteze cât mai mult contactul cu alte persoane în afară de cele din familie, să limiteze călătoriile în afară, mai ales în zonele unde ştim că avem această tulpină în circulaţie, să fie mult mai vigilenţi în momentul în care sunt nevoiţi sa facă acea călătorie şi să respecte în continuare cu rigurozitate toate aceste măsuri de protecţie”, spune medicul infecţionist.

Este eficientă masca chirurgicală utilizată la scară largă şi pentru noua tulpină, în contextul în care este mult mai contagioasă?

„Da, măştile au un grad ridicat de eficienţă atâta vreme cât sunt schimbate la un interval de timp ok, depinde şi cum le manipulăm, să fim atenţi să avem

mâinile curate, să le aruncăm la coşul de gunoi, să nu le lăsăm pe suprafeţe, sa le purtăm corespunzător, să fie cât mai etanş”, a exlicat dr Dobrota.

Modul de transmitere a noii tulpini în rândul copiilor, o necunoscută

“Încă nu putem afirma concret ceva, sunt puţine luni de când această tulpină a fost descoperită, ea prima data a fost subtipată în septembrie, numărul a început sa crească în decembrie, ulterior s-a răspândit în Europa şi nu numai, şi tocmai din acest motiv trebuie să ţinem cont şi de regulile care au fost implementate în fiecare ţară în parte, în ceea ce priveşte inceperea şcolilor sau întoarcerea în colectivitate a copiilor, pentru că de acolo lucrurile sunt legate, tulpina nu este singura cauză, ci toate măsurile care sunt în acel moment în acel loc”, spune medicul infectionist.

Dr. Anamaria Dobrotă: La Institutul Matei Balş încă avem pacienţi în stare gravă

„La INBI Matei Balş lucrurile stau cam la fel de la începutul pandemiei, avem pacienţi gravi pe care încercăm să-i salvăm, încercăm să comunicăm şi cu familiile, să încercăm să-i facem să înţeleagă în ce stare se găseşte pacientul şi că depunem tot efortul pentru a-l ajuta, este o muncă ce ne solicită şi fizic, dar şi psihic, afectiv foarte mult, aşa suntem de la început, încercăm să găsim cele mai bune soluţii pentru fiecare pacient”, a precizat medicul.

Citeste si: Simona Halep s-a vaccinat împotriva coronavirusului: ”Este spre binele tuturor”

E carantinarea zonală o soluţie bună dacă numărul de infectări creşte?

„Sincer, da, pentru că lucrurile sunt foarte grele şi în spitale, spitalele COVID sunt supraaglomerate, singura metodă de a ţine lucrurile sub control este clar izolarea, în anumite teritorii, dar acest lucru are repercusiuni majore, economic, social, trebuie luate toate acestea în considerare”, subliniază medicul.

Ce avem de făcut fiecare dintre noi în condiţiile în care noua tulpină se transmite deja comunitar?

„Cea mai importantă este igiena mâinilor- apă şi săpun- nu vă atingeţi nasul, gura, faţa cu mâinile murdare, evitati cât mai mult aceste gesturi! Personal, în locul autorităţlor, aş fi mai vigilentă cu cei care călătoresc. Poate este o falsă impresie că lucrurile au fost mai moi în ceea ce priveşte acest aspect, pe aeroporturi, pe numărul de călători, pe gestionarea celor care trebuie să stea în carantină, poate ar trebui să fie mai atenţi la aceste aspecte şi să reia un pic acele indicatii de carantinare, post sau pre- călătorie”, a mai explicat medicul infecţionist.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Se anunță valul trei al pandemiei de Coronavirus! Raed Arafat, declarațiile momentului!

Până în acest moment, în Romania au fost confirmate 164 de cazuri de infectare cu noua variantă a virusului SARS- CoV- 2, cea din Marea Britanie. Cazurile au fost inregistrate în Bucuresti şi în alte 21 de judete. Cele mai multe sunt în Capitală – 92 de cazuri, judeţul Timiş – 11 cazuri, judeţul Cluj – 9 cazuri, judeţul Suceava- 8 cazuri şi Ilfov cu 6 cazuri.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si